Victor Ponta: Economia românească prezintă stabilitate şi predictibilitate pentru mediul de afaceri

Premierul Victor Ponta a declarat vineri, 4 iulie, într-o intervenție la CNN International, că economia românească prezintă stabilitate și predictibilitate pentru mediul de afaceri, fiind important ca România să păstreze această tendință economică pozitivă.

‘În cei doi de ani de când sunt premier am luat măsuri pentru a dezvolta economia României. Avem stabilitate și predictibilitate pentru mediul de afaceri și avem nu doar o creștere economică bună, ci și cea mai rapidă din UE.

Investitorii au încredere în noi și este important ca România să păstreze acest trend economic pozitiv’, a spus șeful guvernului român în emisiunea The Business View, difuzată de CNN International.

Premierul român a participat vineri, alături de ministrul delegat pentru energie, Răzvan Nicolescu, la prima listare la bursa londoneză a acțiunilor Electrica.

În perioada 16-25 iunie, statul român a oferit 177 milioane noi acțiuni Electrica urmând ca, după vânzare, participația statului să se reducă la aproximativ 48,8%. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata