Viticultorii prahoveni au atras 18 milioane de euro pentru reconversia podgoriilor

Viticultorii prahoveni au reuşit să atragă, în ultimii cinci ani, peste 18 milioane de euro din fondurile europene pentru restructurarea şi reconversia podgoriilor din regiunea viticolă Dealurile Munteniei şi Olteniei, suprafaţa cultivată cu soiuri nobile de struguri pentru vin totalizând la finele anului 2013 peste 6.800 hectare.

Soiul Merlot ocupă o treime din această suprafaţă.

Judeţul Prahova deţine una dintre cele mai importante unităţi de cercetare din sector — ‘Institutul de Cercetare — Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească’, amplasat în inima podgoriei Dealu Mare, renumită pentru vinuri roşii de înaltă calitate şi care recomandă tehnologiile de cultură a viţei de vie şi de vinificaţie pe circa 14.500 hectare în cadrul podgoriei.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), judeţul Prahova se încadrează în regiunea viticolă Dealurile Munteniei şi Olteniei, una dintre cele mai mari regiuni viticole din România, cu o suprafaţă de aproximativ 53.324 hectare. În anul 2013, suprafaţa cultivată cu soiuri de struguri pentru vin în judeţul Prahova a fost de 7.502 ha, din care 6.807 ha au fost cultivate cu 11 soiuri nobile de struguri pentru vin, iar 695 hectare au reprezentat viile tinere neintrate pe rod. Ponderea cea mai mare revine soiului Merlot, cu 2.300 ha (33,8% din total), Feteasca Albă — 894 ha (13,1%) şi Feteasca Regală cu 769 ha — 11,3%.

Condiţiile pedoclimatice favorabile ale anului 2013 au contribuit la obţinerea unei producţii de struguri din soiuri nobile, în judeţul Prahova, de 53.091 tone, iar producţia totală de vin din soiuri nobile a totalizat circa 122.484 hectolitri la finele lui 2013. Vinurile roşii sunt vedetele judeţului Prahova, iar anul trecut au fost umplute butoaiele cu o cantitate de 62.247 hectolitri, din care 33.608 hl au reprezentat vinurile cu Denumire de Origine Controlată (DOC) şi 12.420 hl vinurile cu Indicaţie Geografică (IG).

Producţia de vinuri albe la nivelul judeţului Prahova a fost anul trecut de 51.443 hectolitri, aproape jumătate din această cantitate (24.638 hl) au fost vinurile DOC şi 12.585 hl vinuri cu Indicaţie Geografică, iar producţia de vinuri roze obţinută anul trecut a fost de 8.800 hl, din care vinuri cu DOC — 6.000 hectolitri şi vinuri cu Indicaţie Geografică — 2.800 hectolitri.

Potrivit informaţiilor furnizate de MADR, viticultorii români au putut accesa fonduri europene prin Programul Naţional Suport pe perioada 2009 — 2013, în special pe patru măsuri pentru finanţare, respectiv restructurarea şi reconversia podgoriilor, promovarea vinurilor pe pieţe terţe, asigurarea recoltei şi folosirea mustului de struguri concentrat. În ultimii cinci ani, producătorii din judeţul Prahova au atras 18,3 milioane de euro prin măsura de restructurare/reconversie pentru o suprafaţă de 1.368,5 hectare.

Sprijinul financiar alocat anual României a fost de 42,1 milioane euro, acesta fiind accesat în totalitate, ceea ce arată că sectorul vitivinicol a absorbit în proporţie de 100% fondurile europene puse la dispoziţie de Comisia Europeană în cadrul acestui program. Dintre măsurile accesate prin Programul Naţional Suport 2009 — 2013, măsura de restructurare/reconversie a avut cel mai mare impact asupra producătorilor vitivinicoli, fiind măsura pentru care s-a alocat aproximativ 98% din cuantumul total al României.

Cuantumul alocat României pentru sectorul vitivinicol pentru noua perioadă de programare s-a majorat la 47,7 milioane de euro anual, iar producătorii vitivinicoli din judeţul Prahova au depus deja pentru anul 2014 planuri individuale pentru accesarea măsurii de restructurare/reconversie pentru 215 ha, cu o valoare de 2,2 milioane de euro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata