Wolfgang Schaeuble: Economia Germaniei are nevoie de imigranţi români

Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, a încercat să tempereze temerile legate de un posibil aflux masiv de imigranţi români şi bulgari către Germania şi consideră că ţara sa a beneficiat de pe urma integrării europene mai mult decât altele, iar acum unele sectoare ale economiei germane au nevoie de aceşti imigranţi, transmite duminică agenţia Reuters.

Într-un interviu publicat de săptămânalul Bild am Sonntag, Schaeuble i-a criticat indirect şi pe aliaţii săi din Uniunea Creştin-Socială (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din care face parte, acuzându-i că răspândesc temerile cu privire la imigranţi şi a reamintit că unele sectoare ale economiei germane înregistrează un deficit de forţă de muncă şi au mare nevoie de lucrători veniţi din alte state.

Reacţia sa survine după ce formaţiunea CSU a propus plafonarea asistenţei sociale acordate imigranţilor români şi bulgari, care, de la 1 ianuarie, au acces liber pe piaţa muncii din toate statele Uniunii Europene.

‘Noi, germanii, nu avem absolut niciun motiv să manifestăm atitudini ostile faţă de alţii’, a spus Schaeuble. ‘Germania beneficiază de pe urma integrării europene mai mult decât orice altă ţară. Suntem dependenţi de lucrătorii care vin la noi. Unele activităţi, precum cele de îngrijire la domiciliu, nu mai pot funcţiona fără ei’, a subliniat oficialul german.

De asemenea, el nu crede că românii şi bulgarii vor veni în Germania pentru a încerca să profite de sistemul de asistenţă socială al acestei ţări. ‘Sunt şi unii germani care încearcă să abuzeze de sistemul de asistenţă socială sau care nu-şi plătesc taxele’, a reamintit Schaeuble.

Preconizatul aflux de imigranţi români şi bulgari a provocat în unele state europene, mai ales în Marea Britanie, dezbateri aprinse legate de posibilitatea ca ei să vină mai degrabă pentru a profita de sistemul local de asistenţă socială. În contextul creşterii popularităţii partidului britanic antieuropean UKIP înaintea alegerilor europarlamentare, premierul David Cameron i-a cerut Uniunii Europene să adopte măsuri pentru restricţionarea libertăţii de circulaţie, dar solicitarea sa nu este sprijinită de Comisia Europeană, care a acuzat ţările ce se gândesc la astfel de măsuri că promovează stereotipuri.

Potrivit unui studiu publicat săptămâna trecută de renumitul think-tank german Koln Institute for Economic Research (IW), românii şi bulgarii veniţi să caute un loc de muncă în Germania sunt buni pentru economia acestei ţări, întrucât ei pot contribui la acoperirea deficitului de personal calificat în anumite domenii, unii dintre aceştia fiind ingineri, matematicieni sau cercetători calificaţi în sectoare în care Germania înregistrează un deficit sever de specialişti.

De asemenea, subliniază directorul institutului menţionat, respectivii imigranţii sunt adesea tineri, astfel că ei pot contribui la rezolvarea şi a unei alte probleme a societăţii germane, şi anume îmbătrânirea populaţiei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata