Copiii născuţi prematur nu prezintă nicio deficienţă în învăţarea matematicii

Copiii născuți prematur nu prezintă nicio deficiență specifică în învățarea matematicii, indică o cercetare realizată de specialiști de la Universitatea Ruhr din Bochum, publicată viner, 1 august.

Spre deosebire de studiile științifice anterioare, analiza specialiștilor în psihologia dezvoltării de la Bochum a arătat că copiii născuți prematur nu au rezultate mai proaste la matematica decât copiii născuți la termen, relatează Xinhua.

Pentru acest studiu, toți copiii au realizat în momente diferite o serie de teste de abilități cognitive și academice, iar părinții lor au fost intervievați în detaliu.

Copiii prematuri au adesea deficiențe cognitive la o vârstă mai târzie, așa că se confruntă cu probleme deosebite în rezolvarea unor sarcini complexe, conform analizelor de până acum.

Dar pentru a studia deficiențele specifice la matematică ale copiilor născuți prematur, fără legătură cu o deficiență cognitivă generală, cercetătorii au măsurat IQ-ul copiilor. Rezultatul a fost că un deficit specific la matematică la copiii prematuri nu poate fi dovedit dacă se ia în considerare IQ-ul, a spus psihologul Julia Jaekel, care a participat la studiu.

Concluzia este că diagnosticul de discalculie, sau incapacitate de învățare a matematicii, nu se poate pune decât dacă rezultatele unor testări la matematică scad sub o anumită limită în același timp cu scăderea sub același nivel a coeficientului de inteligență. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata