„Noi credem că principalul motor al acestei dispariţii în masă nu este reprezentat de oameni”, a precizat Eske Willerslev, deşi a adăugat că nu este exclusă posibilitatea ca prin practicarea vânătorii, aceste comunităţi umane să le fi dat lovitura de graţie speciilor ameninţate deja de schimbările de floră.
Regiunea subarctică era străbătută cândva de mari turme de animale, fiind foarte asemănătoare din acest punct de vedere cu savana africană. Din rândul animalelor mari ierbivore care trăiau în acest mediu fac parte mamuţii şi rinocerii lânoşi, caii, bizonii, renii şi cămilele, în timp ce animalele de pradă din regiune erau reprezentate de hiene, tigrii cu colţi-pumnal (smilodoni) şi urşi.
Cercetătorii au realizat o istorie a evoluţiei vegetaţiei din regiunile arctice şi subarctice din America de Nord şi Siberia, în ultimii 50.000 de ani. Ei au dispus de 242 de mostre de sedimente recoltate din permafrost din diferite regiuni arctice şi subarctice şi au studiat coproliţi şi conţinuturi stomacale ale unor animale fosilizate descoperite în permafrostul siberian. Ei au determinat vârsta mostrelor şi au analizat materialul genetic adunat.
Astfel, în timp ce mulţi paleontologi considerau că ecosistemul subarctic era unul de tundră, cu întinderi nesfârşite de ierburi, iar animalele mari din această regiune s-ar fi hrănit cu iarbă. În schimb acest studiu indică faptul că flora regiunii era dominată de specii de plante cu flori şi nu de ierburi.
„Întregul ecosistem subarctic arăta cu totul diferit faţă de cel din ziua de azi. Ne putem imagina nişte stepe întinse, fără copaci, fără tufişuri, dar dominate de aceste mici plante cu flori”, a mai susţinut Eske Willerslev. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)