Spaţiul public nu oferă accesibilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi

Un audit urban realizat la nivelul orașelor Arad, București și Râmnicu Vâlcea a arătat că spațiul public nu oferă accesibilități pentru persoanele cu dizabilități.

Fundațiile Motivation și Light into Europe au lansat joi raportul de audit în care se cere elaborarea urgentă a unor Planuri de Mobilitate Urbană Durabilă pentru a se stopa „anomaliile” existente în viața orașelor.

Parcarea autovehiculelor pe trotuar, lipsa rampelor de acces în clădiri și bordurile neadaptate sunt numai câteva dintre problemele dezbătute cu ocazia lansării raportului.

„Pavajul trotuarelor este în condiții de deteriorare, bordurile sunt sporadic coborâte la nivel, nu există pavaj tactil în numeroase stații de transport public, reclamele situate pe trotuar reprezintă un obstacol periculos și multe altele sunt problemele noastre cu care ne confruntăm în spațiul public”, a spus Ana Draguțescu, coordonatorul auditului urban.

Cei prezenți la eveniment au mai dezbătut în acest context și necesitatea modificării legislației pentru a se înăspri sancțiunile asupra celor care nu respectă proiectele urbanistice.

Reprezentanții unor organizații neguvernamentale au susținut principiul de planificare activă a Planului de Mobilitate, care trebuie gândit la nivel general.

Trebuie să existe o corelare între Planul Urbanistic General și cel de Mobilitate în dezvoltarea orașului, au susținut urbaniștii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata