Tatuaje complexe, reprezentând simboluri sacre, animale şi flori, identificate pe corpul unei mumii egiptene

Cel mai recent număr al revistei Nature publică un studiu referitor la mumia unei femei care a trăit în urmă cu peste 3 milenii în Egiptul Antic şi careeste prima mumie descoperită până în prezent care prezintă tatuaje extrem de complexe, unele reprezentând simboluri sacre, menite să crească puterile magice ale purtătoarei, iar altele redând imagini ale unor flori sau animale.

Printre tatuajele care acoperă corpul femeii se numără flori de lotus pe coapse, vaci pe braţe şi babuini pe gât. Până acum, au fost descoperite foarte puţine mumii egiptene cu tatuaje şi niciuna cu modele atât de complexe. De obicei, tatuajele descoperite pe mumiile egiptene sunt reprezentări simbolice abstracte sub formă de puncte şi linii.

Dintre numeroasele tatuaje de pe corpul mumiei ies în evidenţă cele ce reprezintă ochiul lui Horus (Wadjet) — un simbol probabil menit să o protejeze pe purtătoare, tatuat pe gât, umeri şi pe spate.

‘Din orice unghi ai privi această femeie, ochiul divin se uită spre tine„, a comentat bioarheologul Anne Austin de la Universitatea californiană Stanford, care a prezentat descoperirea în urmă cu o lună, în cadrul unei întruniri a Asociaţiei americane de Antropologie.

Anne Austin a observat aceste tatuaje în timp ce examina mumia pentru Institutul Francez de Arheologie Orientală, care desfăşoară cercetări la Deir el-Medina, un sat în care locuiau vechii artizani care au lucrat la mormintele din Valea Regilor, aflată în apropiere. Mumia femeii a fost datată ca provenind din perioada 1300 — 1070 î.Hr.. Anne Austin examina această mumie şi a observat tatuajele de pe gât. Iniţial, a crezut că sunt nişte desene, însă la o examinare mai atentă şi-a dat seama că este vorba despre tatuaje.

Apelând la imagistica cu infraroşii, Austin a ajuns la concluzia că mumia din Deir el-Medina prezintă peste 30 de tatuaje, dintre care unele abia perceptibile, fiind acoperite de răşina folosită în procesul de mumificare.

Tatuajele identificate au o puternică simbolistică religioasă. Multe dintre ele, aşa cum sunt spre exemplu cele ce reprezintă vaci, sunt asociate cu zeiţa Hathor, una dintre cele mai puternice zeiţe din Egiptul Antic. Simbolurile de pe gât şi braţe erau probabil menite să-i sporească femeii puterile magice în timp ce îndeplinea ritualuri închinate zeiţei Hathor.

Tatuajele pot fi şi o modalitate prin care femeia dorea să-şi etaleze credinţa, conform lui Emily Teeter, egiptolog la Universitatea din Chicago. ‘Nu ştiam că existau astfel de forme de exprimare în Egiptul Antic”, a precizat ea, adăugând că numeroşi egiptologi au fost uimiţi când au aflat de această descoperire.

Unele dintre tatuaje sunt mai vechi decât altele, ceea ce sugerează faptul că femeia îşi mai adăuga tatuaje pe măsură ce obţinea un status religios mai important.

Se pare că realizarea acestor tatuaje „ar fi luat foarte mult timp, iar în anumite zone ale corpului ar fi fost şi extrem de dureroasă”, conform lui Anne Austin. Faptul că femeia s-a supus acelor atât de frecvent „indică nu doar credinţa ei în importanţa tatuajelor, dar şi a celor din jurul ei”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata