Un copil britanic din zece nu ştie că trăieşte pe Pământ

Unii copii au mari lacune în educaţie, după cum arată un studiu realizat de BBC cu ocazia apropiatei deschideri a parcului de distracţii pentru copii CBeebies Land, relatează 7sur7.be.

Astfel, 88% din copiii britanici intervievaţi ştiu că trăiesc pe Pământ, restul cred în schimb că locuiesc pe Saturn sau Marte.

Mulţi dintre ei nu ştiu că triunghiul are trei laturi, iar 4% cred că are două. Majoritatea copiilor îi pot identifica pe David Beckham, prinţul William şi David Cameron, dar mulţi nu ştiu ce este un avocado. Un alt lucru surprinzător este că peste o treime din copii cred că rinichii sunt în cap.

În cadrul sondajului au fost intervievaţi 500 de copii cu vârste cuprinse între şase şi zece ani. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata