Viaţa de cuplu, factor de protecţie împotriva riscului cardiac

Căsătoria și concubinajul constituie un factor de protecție împotriva riscului cardiac – este concluzia la care a ajuns cel mai vast studiu întreprins până în prezent pe această temă.

El a fost realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea New York, care a analizat datele culese din 20.000 de centre de sănătate americane cu privire la circa 3,5 milioane de bărbați și femei.

Indiferent de vârstă, sex și factori clasici de risc cardiac (hipertensiune, fumat, obezitate), rezultă că viața de cuplu exercită un efect protector împotriva bolilor de inimă și a tulburărilor cardiovasculare, scrie passionsante.be. Impactul benefic este cu atât mai pronunțat cu cât persoana este mai tânără (sub 50 de ani), fiind evident și la categorii de vârstă mai mari, dar într-o măsură mai mică.

Acest lucru s-ar putea explica prin susținerea emoțională și practică pe care și-o acordă membrii cuplului în viață în general și în perioadele de boală în special. Ei au grijă unul de celălalt, sunt mai atenți la regimul alimentar, la comportamentele nocive (fumat, alcool) decât cei singuri, la activitățile fizice și la respectarea tratamentelor. Sunt tendințe generale, care se pot observa la o mare parte a populației.

În acest context, apropiații unei persoane singure, cu tendința de a se izola, au un rol important de jucat pentru a înlocui într-un fel sprijinul adus de un partener de viață, subliniază cercetătorii americani. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata