Companiile Romgaz și Socar Trading au semnat primul contract individual pentru livrarea de gaze naturale în România.

Foto: Nova Tv Mediaş
85

Recent, companiile Romgaz și Socar Trading, filiala companiei naționale petroliere a Republicii Azerbaidjan, au semnat primul contract individual pentru livrarea de gaze naturale în România.

În contractul individual se permite livrări planificate de gaze naturale începând cu 1 ianuarie 2023, prin Coridorul Sudic, utilizând capacitățile de transport ale conductelor TAP, IGB, precum și ale sistemelor de transport ale Bulgariei și României. Acesta are la bază un acord cadru încheiat recent de cele două companii, pe termen nelimitat.

România va avea acces la gaze naturale azere

Astfel, prin semnarea acestui contract, se vor putea accesa cantități de gaze naturale azere, în vederea acoperirii potențialelor nevoi de consum cu gaze naturale din import. Astfel, contractul deservește obiectivele strategice de siguranță în aprovizionarea cu gaze naturale și de diversificare a surselor.

În contextul colaborator, acest acord cadru, privind livrarea de gaze naturale azere, împreună cu acest prim contract individual, reprezintă rezultatul unei excelente colaborări dintre Romgaz și compania Socar. Această colaborare a fost inițiată încă la începutul acestui an și s-a oficializat prin semnarea unui Memorandum de Înțelegere în luna iunie 2022.

Ambele părți au ca și obiectiv continuarea relațiilor de cooperare și perfectarea mecanismelor de livrare a gazelor naturale azere pe piața din România.

Neptun Deep, un proiect important pentru România

În contextul energetic, aceasta nu este însă singura veste bună pentru țara noastră. Tot în această săptămână, marți, pe data de 13 decembrie OMV Petrom și Romgaz au depus declaraţia de descoperire comercială la Agenţia Naţională de Resurse Minerale de către titularii concesiunii Neptun Deep, un proiect de o importanță deosebită pentru România. Decizia de investiție se va face, cel mai probabil, anul viitor.

Aşadar, „OMV Petrom, operator al proiectului Neptun Deep, confirmă depunerea declaraţiei de descoperire comercială de către titularii concesiunii. Declaraţia de descoperire comercială reprezintă un pas intermediar în procesul de luare a deciziei finale de investiţie şi începerii dezvoltării. Investiţia totala a titularilor pentru dezvoltarea proiectului a fost estimată la până 4 miliarde de euro.

În contextul îndeplinirii tuturor paşilor procedurali, decizia finală de investiţie este estimată pentru mijlocul anului 2023, iar prima producţie de gaze pentru începutul anului 2027.”, au transmis reprezentanţii OMV Petrom într-un comunicat, potrivit Agerpres.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis a spus, de asemenea, că acest proiect are o deosebită importanță strategică și a cerut conducerii OMV să înceapă cât mai repede exploatările offshore în cadrul perimetrului deţinut de Romgaz şi OMV Petrom.

Sursa: Capital.ro

Financiarul

Fi la curent cu ultimele noutăți financiare. Accesează cele mai relevante știri online pe Financiarul.ro. Va aducem zilnic știri din economice, noutăți interne și externe.  Citește zilnic cele mai noi știri online