Mașina zburătoare slovacă primeşte undă verde pentru decolare

133

AirCar este maşina zburătoare slovacă  care a primit undă verde pentru a zbura, odată cu obţinerea certificatului de navigabilitate eliberat de Autoritatea de Transport din Bratislava.

Astfel, „Certificarea AirCar deschide uşa producţiei în masă de maşini zburătoare extrem de eficiente”, a spus Stefan Klein, fondator şi CEO al KleinVision, compania care a proiectat şi produs acest avion hibrid, jumătate maşină, jumătate avion, relatează AFP, citată de Agerpres.

În plus, „Aceasta este o confirmare oficială a capacităţii noastre de a transforma definitiv călătoriile pe distanţe medii”, a afirmat el, citat într-un comunicat.

În aviaţie, termenul „distanţe medii” corespunde rutelor de sub 2.000 km.

În acest sens, AirCar a efectuat primul zbor interurban în iunie 2021. Propulsat de un motor BMW de 1,6 litri, aparatul poate să decoleze de pe o pistă de 300 de metri lungime. Zburând cu 170 km/h, autonomia sa este de 1.000 km.

În contextul dotărilor, transformarea automată de la maşină la avion, controlată printr-un singur buton, durează doar trei minute, potrivit producătorului.

Însă, pentru a obţine certificarea, aeronava a fost supusă la 70 de ore de teste de zbor şi la peste 200 de decolări şi aterizări, a precizat KleinVision.

Certificarea de navigabilitate a maşinii zburătoare a fost confirmată pentru AFP de directorul Autorităţii slovace pentru transporturi, René Molnar. KleinVision trebuie să obţină, de asemenea, certificatul de tip al aeronavei pentru a începerea exploatării comerciale a aparatului său.

Pentru aeronavele civile, acest certificat este eliberat în Europa de Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (AESA).

Financiarul

Fi la curent cu ultimele noutăți financiare. Accesează cele mai relevante știri online pe Financiarul.ro. Va aducem zilnic știri din economice, noutăți interne și externe.  Citește zilnic cele mai noi știri online