Sebastian Burduja: „Ne dorim un ritm cât mai alert pentru extinderea reţelei 5G, în România”

Foto: mesageruldeneamţ.ro
39

În data de 12-05-2022, ministrul Digitalizării,Sebastian Burduja a afirmat că autoritățile din ţara noastră vor să implementeze un ritm mai alert pentru extinderea rețelei 5G. Totuși, realizarea obiectivului necesită sprijin suplimentar, mai ales de la statul român.

 Digitalizarea necesită un ritm cât mai alert pentru extinderea rețelei 5G în România

În acest sens, operatorii au explicat că finalizarea proiectului necesită costuri adiționale și se așteaptă la un sprijin din partea statului român. În acest context, ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a explicat recent că întârzierea licențelor 5G ar rezulta în pierderea avantajelor competitive față de alte țări din UE.

În viziunea sa, „Ne dorim un ritm cât mai alert pentru extinderea acestei reţele, pentru a ajuta procesul de dezvoltare, pentru România. Acesta este un deziderat pe care îl avem. De asemenea, dacă întârziem foarte mult acest proces, România îşi va pierde unul dintre avantajele competitive pe care le are, în raport cu alte state din Uniunea Europeană şi anume o viteză foarte bună şi  un cost redus al acestor servicii”, a declarat Sebastian Burduja la Digi24.

Trebuie luat în considerare aspectul de securitate geo-politic

În contextul socio- financiar, ministrul a explicat că trebuie luat în considerare şi aspectul de securitate geo-politic.

Astfel, „Sunt mai multe aspecte de luat în seamă. Este şi  aspectul de securitate în contextul geo-politic, ştim bine, este legea 5G care obligă, într-un interval de timp, 5 respectiv 7 ani, înlocuirea anumitor componente care nu sunt considerate sigure, care păstrează anumite vulnerabilităţi, în funcţie de locul lor de proveninenţă. În momentul în care România a obligat operatorii să facă acest  lucru, operatorii au venit şi au spus că au costuri  adiţionale şi este normal să le aibă şi atunci ei îşi fac nişte analize, ce rentează să facă mai departe pe piaţa românească”, a completat ministrul.

În informații transmise de Burduja, în raportul operator-utilizator, veniturile operatorilor sunt reduse pe fiecare utilizator în parte, în raport cu alte pieţe din UE.

Aşadar, „În general, venitul pe care operatorii din România îl au, pe fiecare utilizator, este destul de redus, în raport cu alte pieţe europene. Asta înseamnă că operatorii vor căuta un sprijin de la statul român. Dacă statul român îşi propune o accelerare a extinderii reţelei 5G, trebuie să fie pregătit, în contrapartidă, să  gândească măsuri de stimulare a operatorilor”, a conchis acesta.

Sursa: Capital.ro

Financiarul

Fi la curent cu ultimele noutăți financiare. Accesează cele mai relevante știri online pe Financiarul.ro. Va aducem zilnic știri din economice, noutăți interne și externe.  Citește zilnic cele mai noi știri online