În Groenlanda s-a descoperit o adâncitură misterioasă uriașă ce ar fi putut înghiți un oraş

În prezent, o echipă de oameni de știință condusă de experții de la Muzeul Natural de istorie din Suedia și Universitatea Copehnaga, Danemarca, a reușit să facă o descoperire cu totul neobișnuită, ascunsă în adâncurile Groenlandei.

Astfel, cercetătorii au găsit un crater misterios de mari proporții, cu o lățime de 31 de kilometri, sub ghețarul Hiawatha.

De altfel, cercetătorii au fost extrem de încântați de observarea acestui crater imens din nord-vestul Groenlandei, care a fost format în urma impactului unui meteorit în urmă cu aproximativ 58 de milioane de ani, potrivit Science.

Concret, acestia au anunțat că au folosit două metode diferite de datare a nisipului și rocii rămase după ciocnirea cu obiectul cosmic. Ei au descoperit că meteoritul a avut circa 1,5-2 kilometri lățime când a lovit Groenlanda, la aproximativ 8 milioane de ani după ce un asteroid mai mare a lovit Pământul, în peninsula Yucatan din Mexic, ducând la dispariția dinozaurilor.

Craterul se află sub ghețarul Hiawatha, acoperit de o calotă de gheață care are o adâncime de 1 kilometru. Iar acest fenomen a rămas nedetectat cu ajutorul undelor radar care au pătruns prin gheață.

Acesta este unul dintre cele mai mari 25 de cratere de impact cunoscute de pe Pământ. De-a lungul istoriei sale, Pământul a fost lovit de roci spațiale de nenumărate ori, deși schimbările treptate ale suprafeței planetei noastre au șters sau au ascuns multe dintre acestea.

Astfel,  Groenlanda din acea vreme – în timpul Paleocenului – nu era locul înghețat de astăzi, ci o zonă acoperită de păduri tropicale populate de o varietate de copaci și locuită de unele dintre mamiferele care au devenit animale dominante pe Pământ după dinozauri, care au dispărut.

Meteoritul care a dus la formarea craterului de 31 de kilometri din Groenlanda a eliberat de milioane de ori mai multă energie decât o bombă nucleară, lăsând o adâncitură suficient de mare pentru a înghiți orașul Washington.

În opinia sa, ”Suflul impactului ar fi doborât majoritatea copacilor pe o rază de zeci până la sute de kilometri, iar explozia termică ar fi aprins copacii la sute de kilometri de locul impactului, declanșând incendii enorme”, a spus Gavin Kenny, de la Muzeul Natural de istorie din Stockholm, Suedia și autorul principal al studiului.