MUZEELE ŢĂRII: Muzeul de icoane pe sticlă “Preot Zosim Oancea” din Sibiel
Muzeul de icoane pe sticlă “Preot Zosim Oancea” din Sibiel, județul Sibiu, găzduiește, dincolo de fațada modestă, cea mai mare colecție de icoane pe sticlă din Europa, capodopere născute din bogăția tradiției creștine ortodoxe și din fantezia pictorilor țărani români din Transilvania.
În această regiune a țării icoanele pe sticlă au cunoscut o mare înflorire în primele decenii ale secolului al XVIII-lea, atingând culmea dezvoltării între 1750 și sfârșitul anilor 1800. Pictura pe sticlă era practicată de simpli țărani, la ei acasă, prin acest mod dorind doar să-și arate credința. Artistul popular a introdus în arta icoanei pe sticlă, pătrunsă în țara noastră, motivele artei populare românești, astfel că icoana pe sticlă a devenit icoană românească, dar și cel mai la îndemână mijloc de exprimare a vieții.
Pictura icoanelor pe sticlă s-a răspândit în diverse zone ale Transilvaniei — Nicula, Valea Mureșului, zona Făgărașului, zona Brașovului, Valea Sebeșului-Alba Iulia, Mărginimea Sibiului — caracterizându-se în fiecare din acestea prin motive stilistice specifice. Aceste zone sunt bine reprezentate prin patrimoniul inestimabil de peste 600 de exponate ale muzeului printre care se găsesc și unele provenind din zona Bucovinei, a Banatului, și chiar unele de origine austriacă.
Muzeul de la Sibiel adăpostește icoane cu o vechime de peste 200 de ani, fiecare dintre acestea unică în felul ei, atrăgând prin povestea și mesajul ce stau dincolo de un simplu desen pe sticlă.
Muzeul este opera preotului Zosim Oancea (1911-2005), care a decis după anul 1960 să adune icoane pe sticlă de la enoriași și să le depoziteze într-o magazie din spatele bisericii din Sibiel, reușind câțiva ani mai târziu, în 1969, să creeze un muzeu care s-a bucurat și de susținerea unor instituții și donatori privați români și straini. Icoanelor achiziționate, s-a constituit în prima colecție găzduită în primul sediu al Muzeului, vechea magazie din spatele bisericii reconstruită complet între anii 1970-1971.
Mărirea progresivă a colecției a dus la realizarea celei de-a doua clădiri, începută în 1976 și încheiată în 1983, care este în prezent principalul sediu al Muzeului. Așa-zisul “Muzeu Nou” este organizat pe două niveluri și dezvăluie lumea credinței rurale transilvănene, fiind un amestec unic de tradiție orientală și de tehnică occidentală. Edificiul vechi, reprezentând primul sediu istoric al Muzeului adăpostește astăzi, secțiuni suplimentare ale colecției unde pot fi văzute și icoane pe lemn, ceramică, piese de mobilier, obiecte tradiționale de uz casnic, țesături brodate cu motive populare, precum și o serie de cărți bisericești vechi printre care un text liturgic slavon din secolul al XIV-lea, Noul Testament de la Belgrad, un exemplar rar al Bibliei lui Șerban Cantacuzino.
Colecția muzeului este ordonată pe mai multe secțiuni din mai multe zone ale țării, putând fi văzute, pe lângă icoanele din Transilvania și icoane din Nicula, Valea Mureșului, zona Făgărașului, Brașovului, zona Mărginimii Sibiului, Valea Sebeșului și Alba Iulia, zona Banatului, zona Bucovinei.
Icoanele din Nicula, de format mic de circa 20×30 cm, se recunosc prin strălucirea deosebită a sticlei și culoarea întinsă în tonuri de albul, negrul, ocru, maro închis, roșul-cărămiziu, verde-măsliniu, albastrul-gri, auriu. În prim plan se află subiectul reprezentat iar pe margine se regăsesc motive decorative, dintre care cel mai frecvent o bordură pe trei laturi care reproduce o funie, simbol al celor două naturi ale lui Hristos și al eternității. Reprezentativă pentru această zonă este icoana “Mesei de Rai”, înfățișând o masă în formă de romb la care se așează Maria, Iisus și doi Sfinți.
