Program pentru dezvoltarea durabilă a Deltei Dunării

26

Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea a înaintat Guvernului Programul de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării în perioada 2010-2012.

Preşedintele CJ, Victor Tarhon, a declarat joi (4 martie 2010) că programul are drept obiectiv principal îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei din zonă, dar şi protecţia mediului, documentul cuprinzând cinci capitole – dezvoltarea infrastructurii, valorificarea resurselor naturale regenerabile prin conservarea şi promovarea tradiţiilor culturale, refacerea funcţiilor eco-sistemelor şi habitatelor naturale, programul Natura 2000, respectiv îmbunătăţirea cadrului legislativ.

‘Considerăm că Delta Dunării e unicat nu numai pentru România şi considerăm că această zonă are nevoie de o analiză şi de soluţii unicat. Trebuie să aducem încă o dată în atenţia Executivului nevoile acestei zone.
Pentru a nu exista discuţii trunchiate şi abordări lipsite de conţinut, am vorbit cu specialişti în probleme de protecţia mediului, Prefectura şi instituţii descentralizate şi am realizat un document pentru 2010-2012 şi în perspectivă în care condensăm structurat pe organisme guvernamentale care sunt obiectivele de realizat şi ce modificări legislative trebuie avute în vedere astfel încât viaţa în Delta Dunării să se îmbunătăţească’, a afirmat preşedintele Victor Tarhon.

El a mai spus că documentul a fost deja prezentat premierului României, precum şi miniştrilor care sunt vizaţi de program. ‘Acum acest document e procesat de specialiştii fiecărei structuri, iar aşteptările noastre vizează luarea în discuţie a acestui program poate chiar şi într-o şedinţă de Guvern, documentul fiind de altfel o prioritate a noastră’, a precizat preşedintele CJ, Victor Tarhon.

Potrivit acestuia, una din propunerile de modificare a legislaţiei în vigoare prevăzute de program este stabilirea unei taxe pentru valorificarea resursei piscicole a Deltei.
‘La punctele de primă vânzare, unde se măsoară cantitatea de peşte ar putea să existe şi obligativitatea plăţii unei sume stabilite de stat.
Peştele trebuie să aibă o valoare care să fie achitată şi care să devină venit. Acest venit poate să constituie o sursă la bugetul comunităţilor şi la bugetul propriu al CJ, astfel încât banii să nu mai plece în cutia mare de la Bucureşti, ci să rămână aici având în vedere că este vorba de o resursă locală’, a menţionat preşedintele Victor Tarhon.

În 2006, Institutul Naţional Delta Dunării a finalizat master planul sau programul de dezvoltare a comunităţilor deltaice, primul program de acest gen care are în vedere factorul uman din Rezervaţie.
Pentru dezvoltarea comunităţilor umane din Delta Dunării, conform master planului, este nevoie de peste 90 de milioane de euro, cea mai mare sumă, circa 85 de milioane de euro, fiind prevăzută pentru îmbunătăţirea infrastructurii utilităţilor publice, transport şi comunicaţii, în vederea reducerii poluării, izolării comunităţilor şi pentru creşterea nivelului standardului de viaţă.

Financiarul

Fi la curent cu ultimele noutăți financiare. Accesează cele mai relevante știri online pe Financiarul.ro. Va aducem zilnic știri din economice, noutăți interne și externe.  Citește zilnic cele mai noi știri online