Un timișorean câștigă bani cultivând ardei iuți: un kilogram poate costa zeci de mii de dolari
Aji Charapita este socotit ca cel mai scump ardei iute din lume, un kilogram costând între 11.000 şi 25.000 de dolari. Adrian Orza, consilier local independent din Timişoara este un mare pasionat de agricultură bio și a reuşit să îl cultive cu succes.
„Pare ireal preţul. Nici mie nu îmi vine să cred. Dar din ce am citit pe internet, atâta costă. Pe mine m-a interesat însă să am noi soiuri inedite, mi-au plăcut forma lor. Am primit seminţele de la o prietenă din America. E prima dată când încerc şi am văzut că au germinat puţine. Au germinat cam 15. Sper să crească şi ardeii. Am reuşit şi cu alte soiuri complicate, cred că reuşesc şi cu acestea. Am înţeles că sunt câţiva cultivatori şi în Europa, care livrează unor restaurante de lux. Se caută acum arome mai deosebite. Sunt şi destui de iuţi după gradul de capsaicină, undeva la 100.000. Se pare că au şi aromă deosebită”, a susținut Adrian Orza pentru Adevărul.
Ardeii sunt de origine din Peru, iar de abia de câţiva ani au început să fie cultivaţi şi în Europa, dar cu mare dificultate. Acestea diferă de celelalte soiuri de ardei iuţi, având forma unor boabe de mazăre, fiind un soi de ardei foarte căutat de restaurantele de lux, care îl preferă livrat sub formă de boia.
Adrian Orza a trimis mai multe din soiurile de ardei pe care le cultivă pe Insula Athos şi, de obicei, când cineva îi cere seminţe, el este generos.
Fostul viceprimar al Timişoarei, vreme de 12 ani, în administraţia Ciuhandu, este pe cale să implementeze un proiect european de agricultură eco, care acum este încă în faza finală birocratică.