Undă verde pentru negocierea împrumutului România-BIRD de 60 de milioane de euro

46

 

Guvernul a aprobat miercuri începerea negocierii unui acord de împrumut între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare de 60 de milioane de euro, pentru susținerea proiectului privind prevenirea și reducerea poluării în zonele rurale.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, proiectul va fi aplicat pe o perioadă de 5 ani, având ca termen limită pentru tragerea împrumutului data de 30 iunie,2028.

“Proiectul va fi implementat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin intermediul Unității de Management al Proiectului (UMP), existentă în cadrul acestuia. Costul total al proiectului va fi de 60 de milioane de euro și va fi finanțat 100% din împrumut. Finalizarea procesului de contractare în cel mai scurt timp posibil va permite părții române să demareze implementarea proiectului în timp util și, implicit, posibilitatea de a accesa sumele împrumutului în funcție de nevoile de finanțare. După semnare, acordul de împrumut va fi ratificat prin lege”, se arată în comunicat.

Acordul de contractare a acestui împrumut fusese semnat la 21 septembrie 2022, în baza căruia autoritățile române au înaintat ulterior cererea de împrumut către BIRD.

Sursa – www.romaniajournal.ro

Financiarul

Fi la curent cu ultimele noutăți financiare. Accesează cele mai relevante știri online pe Financiarul.ro. Va aducem zilnic știri din economice, noutăți interne și externe.  Citește zilnic cele mai noi știri online