Nou-născut găsit mort în sediul unei firme din Topoloveni. Suspectă e o angajată

30

Un nou-născut a fost găsit mort în sediul unei firme din Topoloveni, județul Argeș. Primele informații arată că bebelușul a fost născut la serviciu de o angajată care mai are 3 copii și nu l-ar fi vrut pe al patrulea.

Potrivit Biroului de Presă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, polițiștii din Topoloveni au fost sesizați sâmbătă că în sediul unei societăți a fost găsit un nou născut decedat.

Din cercetări a rezultat că o femeie, de 35 de ani, din Bogați, angajată a societății, ar fi născut, la termen, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după care ar fi abandonat nou-născutul.

A fost întocmit dosar penal pentru uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Topoloveni.

Femeia a fost dusă la sediul Poliției.

Surse din anchetă au declarat pentru MEDIAFAX că femeia și-a ascuns sarcina, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă a născut în timp ce era la serviciu. Aceleași surse spune că femeia mai are trei copii și nu și l-a dorit pe cel de-al patrulea.

Financiarul

Fi la curent cu ultimele noutăți financiare. Accesează cele mai relevante știri online pe Financiarul.ro. Va aducem zilnic știri din economice, noutăți interne și externe.  Citește zilnic cele mai noi știri online