Capacităţile nucleare ale Rusiei sunt în “alertă constantă”

29

Capacitățile nucleare ale Rusiei pe uscat, pe mare și în aer sunt în stare de ‘alertă constantă’, a declarat joi ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, informează AFP.

‘Cele trei componente nucleare ale noastre sunt în stare de alertă militară constantă, ne vom actualiza sistemele moderne de rachete cu capacități mai avansate’, a declarat Serghei Șoigu, citat de agențiile ruse, prezentându-i situația președintelui rus Vladimir Putin.

Rusia a procedat joi la o serie de teste cu rachete balistice în cadrul unor exerciții militare ce au fost supervizate de însuși președintele rus Vladimir Putin, într-o demonstrație de forță ce intervine cu o zi înaintea celebrării victoriei URSS împotriva nazismului în 1945, au anunțat agențiile ruse de presă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Financiarul

Fi la curent cu ultimele noutăți financiare. Accesează cele mai relevante știri online pe Financiarul.ro. Va aducem zilnic știri din economice, noutăți interne și externe.  Citește zilnic cele mai noi știri online