Banca americană de investiţii Goldman Sachs a ajutat guvernul grec să îşi ascundă valoarea reală a deficitului cu ajutorul unei tranzacţii cu derivative care a ocolit, din punct de vedere legal, regulile Tratatului de la Maastricht privind deficitul, dezvăluie revista germană Spiegel.
Grecii nu sunt tocmai bineveniţi la sediul de pe Rue Alphonse Weicker din Luxemburg al Eurostatului. Cei care întocmesc statisticile europene sunt profund iritaţi de Atena. Frecvent apar în rapoartele lor despre Grecia menţiuni că date importante ‘nu au putut fi confirmate’ sau că au fost solicitate dar ‘nu au fost primite’.
Când venea vorba de totalizarea datoriilor guvernamentale, se recurgea la contabilitatea creativă. Încă din 1999, regulile de la Maastricht prevăd aplicarea de amenzi usturătoare pentru statele din zona euro care depăşesc limita de 3% din PIB a deficitului bugetar. Datoria guvernamentală totală nu trebuie nici ea să treacă de 60%.
Grecii nu au reuşit niciodată să respecte limita de 60% a datoriei, iar pe cea de 3% privind deficitul au respectat-o numai recurgând la ‘cosmetizări’ ale actelor contabile. Ba nu erau trecute uriaşele cheltuieli militare, ba erau ‘uitate’ datoriile de miliarde de euro ale spitalelor. După recalcularea tuturor cifrelor, experţii de la Eurostat obţineau mereu aceleaşi rezultate: în fiecare an, deficitul bugetar era în realitate cu mult peste limita de trei procente.
Totul a culminat în 2009, când deficitul a sărit de 12%. Acum reiese că ‘jonglerii’ greci ai cifrelor au fost chiar mai neruşinaţi decât se credea anterior. ‘Începând în special din 2002, diverse bănci de investiţii au oferit produse financiare complexe cu ajutorul cărora guvernele puteau să-şi împingă în viitor o parte din datorii’, îşi aminteşte o sursă familiarizată cu aceste practici, adăugând că ţările mediteraneene au achiziţionat astfel de produse.
Autorităţile greceşti care gestionau nivelul datoriei au încheiat un acord vast cu abilii bancheri de la Goldman Sachs la începutul lui 2002. Acordul prevedea un schimb valutar încrucişat (cross-currency swap), prin care datoriile guvernamentale în dolari şi yeni erau schimbate în datorii în euro pe o anumită perioadă de timp, pentru ca apoi să fie schimbate din nou în moneda originală.
Astfel de tranzacţii se înscriu în acţiunile obişnuite de refinanţare ale guvernelor. Diverse guverne europene obţin de la investitorii din întreaga lume fonduri emiţând obligaţiuni în yeni, dolari sau franci elveţieni. Însă au nevoie de euro pentru a-şi achita datoriile. Ani mai târziu, obligaţiunile sunt achitate în valuta iniţială. În cazul Greciei, însă, bancherii europeni au elaborat un tip special de swap, cu o rată fictivă a schimbului.
Aceasta i-a permis Greciei să primească o sumă cu mult mai mare decât valoarea de piaţă reală a 10 miliarde de dolari sau yeni. În felul acesta, Goldman Sachs a aranjat în secret ca grecii să primească în plus la credit aproximativ 1 miliard de dolari. Acest credit deghizat în schimb valutar nu apărea în statisticile greceşti privind datoria.
Regulile Eurostat de raportare nu prevăd înregistrarea tranzacţiilor cu derivative financiare. ‘Regulile de la Maastricht pot fi ocolite foarte legal prin swap-uri’, explică un dealer german de instrumente derivative. În trecut, şi Italia a folosit un truc similar pentru a-şi ascunde nivelul real al datoriei cu ajutorul a diferite bănci americane.
În 2002, deficitul bugetar grecesc era de 1,2% din PIB. După revizuirea făcută de Eurostat în septembrie 2004, procentul rezultat era de 3,7.
Potrivit datelor actuale, deficitul pe 2002 a fost de fapt de 5,2%. La un moment dat, Grecia va trebui să plătească pentru tranzacţiile sale swap, iar acest lucru îşi va pune amprenta asupra deficitului. Perioada de maturitate a obligaţiunilor variază între 10 şi 15 ani. Goldman Sachs şi-a încasat un comision consistent şi apoi, în 2005, a vândut swap-urile unei bănci greceşti. Nici banca respectivă şi nici Ministerul grec de Finanţe nu au dorit să comenteze în legătură cu această controversată tranzacţie.