Vladimir Putin, actualul premier al Rusiei şi fost preşedinte, a făcut o mulţime de lucruri bune pentru Rusia, însă în acest moment Rusia nu mai are nevoie de el, susţine în paginile publicaţiei ruse de limbă engleză, The Moscow Times, Vladislav Inozemţev, directorului Centrului pentru Studii Post-Industriale din Rusia, redactor şef al publicaţiei Svobodnaia Misl şi totodată semnatar al petiţiei on-line ‘Putin trebuie să plece’.
După ce a devenit preşedinte al Rusiei în 2000, Putin a identificat principalele ameninţări şi inamicii importanţi ai ţării şi a întreprins măsuri pentru a-i neutraliza. De asemenea, Putin a plasat principalele resurse ale ţării sub control guvernamental. Nu este clar cât de mult din aceste măsuri au fost motivate de dorinţa lui de câştig personal, însă ceea ce a fost clar este că Putin a dorit să aducă stabilitatea în Rusia după o perioadă haotică a anilor ’90, în care domnia legii nu a fost respectată.
Cu toate acestea, impunerea stabilităţii cu orice preţ este întotdeauna un proces artificial care necesită menţinerea societăţii în limite predefinite. În mod inevitabil, această abordare limitează dezvoltarea, diversificarea şi iniţiativa privată şi sufocă capacitatea sectorului privat de a se comporta inovator şi antreprenorial. ‘Stabilitatea forţată’ este o reţetă pentru degradarea şi stagnarea economică.
Există cinci motive principale pentru care Putin este un obstacol în calea dezvoltării Rusiei, în opinia lui Vladislav Inozemţev:
1. Sub conducerea lui Putin, guvernul a fost transformat într-o afacere uriaşă. Tot ceea ce există în Rusia este vândut sau cumpărat – cu excepţia rezultatelor economice reale şi a dezvoltărilor tehnologice.
2. Conducerea Rusiei nu are nicio strategie pentru ghidarea dezvoltării ţării. Autorităţilor le lipseşte o viziune clar definită asupra viitorului şi compensează acest lucru prin proferarea de sloganuri goale de conţinut.
3. Propaganda oficială oferă ruşilor o versiune extrem de distorsionată asupra lumii reale. China este portretizată drept un aliat apropiat al Rusiei, iar opoziţia se află pe statele de plată ale ţărilor străine. Această propagandă este bazată însă pe minciuni şi pe dezinformare.
4. Rusia nu îşi dezvoltă sectorul industrial, concentrându-se în schimb pe principalele sectoare energetice şi financiare. Nu este clar cum Banca Rusiei, apropiată de Putin, a câştigat controlul asupra SOGAZ, Gazprombank şi a altor companii, după cum nu este clar de ce compania privată de tranzacţii Gunvor – cu venituri pe 2009 de 53 de milliarde de dolari, co-deţinută de aliatul lui Putin, Ghenadi Timcenko – este necesară ca intermediar în aproape o treime din toate exporturile petroliere ale Rusiei.
5. Deciziile de angajare pe posturi importante în aparatul de stat şi în corporaţii sunt bazate în mare parte pe loialitatea faţă de Putin. Nu este prin urmare surprinzător că mulţi dintre aşa-zişii ‘1.000 de manageri de aur’ sunt incompetenţi.
Poate acesta este unul din motivele scăderii de 8,9% a PIB-ului în 2009, cea mai mare din cadrul G20, în pofida factorilor externi favorabili şi a unei dezvoltării economice constante din aceeaşi perioadă de timp a Indiei şi Chinei.
Economia Rusiei este pe o pantă descendentă.
Dependenţa sa de importuri creşte, iar exporturile scad. Cel mai neliniştitor aspect este că Rusia pierde teren în sectorul său cel mai important – energia – cea mai importantă sursă de creştere economică.
În acest context, este crucial ca eforturile preşedintelui Dmitri Medvedev de a moderniza ţara să fie implementate, însă acest lucru este imposibil câtă vreme Putin continuă să îl submineze pe Medvedev, susţine semnatarul articolului. Aşa cum observa analistul politic Gleb Pavlovski, Putin nu este altceva decât un mare mit. Cu cât Rusia îl va abandona mai repede, cu atât mai bine, conchide analistul.