Votata definitiv in Senat, joi 9 iulie, legea privind dezvoltarea (denumita “Marile reforme pentru relansarea economiei tarii”) a pus capat unei perioade de peste 20 de ani in care Italia a renuntat la energia nucleara, scrie ziarul francez Le Monde.
În noiembrie 1987, la câteva luni de la catastrofa de la Cernobâl, italienii au hotarât, prin referendum, sa-si desfiinteze centralele si sa opreasca constructia celor noi, in contextul in care tara lor a fost mult timp pionier in acest domeniu.
Acum, Roma spera sa reduca cu 30% costul energiei.
Acest vot, desfasurat in plin summit al G8, nu a fost obiectul nici unei polemici politice.
Demarat acum 10 luni, procesul legislativ s-a intins in timp pentru ca el sa nu poata face obiectul unor controverse cu ocazia alegerilor europene si locale, câstigate cu o mare majoritate de partidul lui Silvio Berlusconi.
Potrivit ministrului italian al industriei, Claudio Scajola, “sensibilitatea Italiei s-a schimbat”.
Trei argumente stau la baza acestei schimbari. Mai intâi, tara, care depinde in proportie de 85% de strainatate pentru aprovizionarea cu energie, aplica un pret pe KWh mai mare de 1,6 ori decât media europeana.
Apoi, Verzii nu mai sunt in parlament si, al treilea motiv, centrul-dreapta dispune de o majoritate compacta.
Partidul Democrat (PD, centru-stânga) si partidul “Italia Valorilor” si-au exprimat dezaprobarea evocând “o mare intoarcere de douazeci de ani”. Asociatia ecologista Legambiente critica aceasta alegere, care “intervine prea târziu”.
Considerând ca vor fi necesare aproape doua decenii pentru realizarea acestui program, liderii acestei organizatii considera ca ar fi fost mai bine sa se faca aceasta investitie in domeniul energiilor noi (solara, eoliana).
În schimb, Enel si Edison, cei doi principali furnizori italieni de energie electrica, precum si patronatul au salutat aceasta “zi istorica”.
O “victorie” deja anuntata: fara a astepta unda verde a parlamentului, guvernul a semnat deja mai multe acorduri de cooperare, din care unul in februarie, cu Franta, vizând intreaga filiera: cercetare, echipament si reprocesarea deseurilor.
Acest contract prevede construirea a 8-10 centrale la un cost de 40 de miliarde de euro. 4 centrale ar trebui finalizate pâna in 2020.
Problemele care ramân sunt legate de amplasare si de formarea tehnicienilor.
Roma a promis ca va publica peste sase luni criteriile de alegere a viitoarelor zone de amplasare prin crearea unei Agentii pentru Securitatea Nucleara.
În aceste 6 luni, trebuie convinse executivele locale sa accepte amplasarea noilor instalatii. Deja doua regiuni, Sicilia si Venetia au transmis semnale pozitive vizavi de aceasta perspectiva.
Configuratia geografica a Italiei si existenta a numeroase zone seismice limiteaza posibilitatea de alegere a guvernului.
În cazul in care responsabilii politici si locuitorii zonelor alese nu vor putea fi convinsi, guvernul intentioneaza sa le declare “zone de interes strategic”.
Un mod de a le plasa direct sub controlul statului si al armatei, asa cum s-a intâmplat cu amplasarea depozitelor de deseuri si a incineratoarelor pentru a pune capat crizei deseurilor de la Napoli.
Dupa o intrerupere de 22 de ani, Italia mai are inca oameni de stiinta si tehnicieni capabili sa relanseze aceasta industrie? Da, raspund Enel si Edison.
În pofida optiunii italienilor, acesti furnizori nu au incetat niciodata sa-si tina in activitate tehnicienii in strainatate, unde aceste societati continua sa produca energie nucleara.
În Spania, Slovacia, România si in Franta, Enel si Edison colaboreaza cu operatorii locali (Endesa, EDF si altii), la fel si in China sau in Rusia.
Cu toate acestea, in timpul perioadei de renuntare la energia nucleara, s-au format tot mai putini specialisti in sectorul ingineriei nucleare.