Justiţia germană autorizează cultivarea canabisului în scopuri medicale

Justiția germană a autorizat marți pentru prima dată mai mulți pacienți să cultive canabis în scop terapeutic, în condițiile în care solicitările au fost examinate de la caz la caz, relatează agenția France Presse.

Cinci pacienți care suferă de dureri cronice au depus un recurs împotriva refuzului, venit din partea Institutului federal pentru medicamente (BfArM), de a le permite să cultive canabis pentru uz personal, pentru a se trata. Niciunul nu avea mijloacele necesare pentru a achiziționa acest drog ușor, neavut în vedere de asigurările lor medicale.

Examinând fiecare dosar, magistrații tribunalului administrativ din Koln (vest) le-au dat dreptate marți la trei pacienți și au respins cererile celorlalți doi. În ceea ce privește cele două respingeri, în primul caz magistrații au apreciat că reclamantul nu putea garanta că nicio persoană terță nu va avea acces la plantele cultivate, iar în cea de-a doua speță au considerat că pacientul nu epuizase toate alternativele terapeutice posibile.

BfArM și pacienții ale căror cereri au fost respinse au o lună la dispoziție pentru a contesta decizia în fața Curții administrative din Munster (vest), într-o țară în care folosirea canabisului fără rețetă medicală rămâne interzisă. Instanța supremă de recurs, în regim de casație, este Tribunalul administrativ federal.

Potrivit AFP, legislația a evoluat în numeroase țări occidentale în sensul permiterii folosirii terapeutice a marihuanei, care îi ajută mai ales pe pacienții care suferă de cancer, glaucom, SIDA, hepatita C sau boala Parkinson. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata