Marea Britanie contestă salariile eurocraţilor

Marea Britanie este hotărâtă să conteste salariile funcţionarilor Uniunii Europeane (UE), după ce numărul oficialilor săi de rangul cel mai înalt, care câştigă până la 180.000 de lire pe an, a crescut la 100, într-o perioadă în care guvernele reduc drastic din banii alocaţi sectorului public, scrie Daily Telegraph.

Cele mai recente promovări au crescut numărul de directori generali ai Comisiei Europene (CE) la 100 – o creştere cu o cincime în ultimii trei ani – care încalcă plafonul stabilit la 87. CE a fost acuzată de încălcarea propriilor norme legate de promovarea eurocraţilor plătiţi cu sume mai mari decât primeşte premierul britanic David Cameron.

Marea Britanie încearcă deja încearcă să blocheze o cerere din partea CE privind o creştere de buget cu 6% anul viitor şi cere o revizuire a modului în care UE îşi răsplăteşte angajaţii. ‘Având în vedere situaţia economică şi financiară actuală, instituţiile UE trebuie să se asigure că se sincronizează cu situaţia de pe continent, unde milioane de angajaţi s-au confruntat cu reducerea salariilor sau chiar şi-au pierdut locurile de muncă în ultimele luni’, a declarat un diplomat britanic.

Tot în ultimii trei ani, numărul directorilor Comisiei, funcţionarii care câştigă la rândul lor mai mult decât premierul Marii Britanii, a ajuns la 313, cu 25 peste numărul planificat. Aceasta înseamnă că 997 de funcţionari ai UE câştigă între 146.267 de lire şi 179.703 de lire pe an în timp ce venitul anual al lui Cameron este de 142.500 de lire.

Inge Grässle, o eurodeputată creştin-democrată din Germania, compară Comisia cu un ‘magazin cu autoservire’ de unde funcţionarii îşi pot alege posturi superioare de pe raft şi acuză executivul european de faptul că şi-a aprobat deliberat cele mai recente promovări în timpul vacanţei de vară pentru a nu fi remarcate de către deputaţii europeni şi de către public.

‘În timp ce statele membre îşi reduc bugetele şi dau afară oameni – circa 10.000 doar în administraţia federală germană – UE îşi creşte numărul de funcţionari ‘de rasă’, adaugă aceasta. Un purtător de cuvânt al Comisiei a declarat că ultima rundă de promovări a făcut parte din planurile UE de a-şi intensifica ‘supravegherea’ fiscală pentru a se asigura că guvernele naţionale şi-au redus cheltuielile după criza datoriei din Grecia.

Aproape 40 de posturi au fost create de Bruxelles pentru a verifica dacă guvernele pun în aplicare programele naţionale de austeritate. În 2010, notează Daily Telegraph, cota contribuabilului britanic la cele 6,5 miliarde de lire necesare întreţinerii birocraţiei de la Bruxelles se ridica la 891 de milioane de lire, sumă care este prevăzută să crească cu 4,5 procente anul viitor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata