Noi ţări, regiuni şi oraşe se angajează să reducă emisiile de gaze cu efect de seră

Un număr de 14 orașe, regiuni și țări au promis joi, 24 septembrie, să reducă în mod drastic emisiile lor de gaze cu efect de seră până în anul 2050, alăturându-se altor 24 de orașe/regiuni/țări care au adoptat deja acest obiectiv, informează AFP.

Mișcarea a fost inițiată de statul California și regiunea germană (Land) Baden-Württemberg, cărora li s-au alăturat rapid alte zece comunități din întreaga lume. Cei doisprezece membri fondatori au semnat un prim document la mijlocul lunii mai.

Ei s-au angajat să reducă până în 2050 emisiile lor cu efect de seră de la 80% până la 95% din nivelul anului 1990 sau la mai puțin de două tone pe cap de locuitor pe an.

Conform proiectului ‘Global Carbon Project’, un organism de măsurare a stării emisiilor și a efectelor măsurilor întreprinse, media anuală globală a emisiilor fiind de 5 tone pe cap de locuitor în 2014.

Printre semnatari s-a numărat și o entitate franceză: regiunea Rhone-Alpes.

Joi s-au alăturat proiectului 14 noi membri, inclusiv orașul New York, care a găzduit evenimentul, orașul Mexico City, San Francisco și aglomerarea urbană Manchester din Marea Britanie.

Proiectul a fost inițial destinat comunităților, dar ‘Under 2 MOU’, numele textului semnat de membri, va reuni în cele din urmă mai multe țări, Italia alăturându-se deja, iar în zilele următoare vor adera Luxemburg și Olanda.

Aceste adeziuni au venit cu două luni înainte de organizarea Conferinței de la Paris privind schimbările climatice (COP21), dintre 30 noiembrie și 11 decembrie. Acest eveniment ar trebui să ducă la un angajament din partea unui număr de 195 de țări prezente de a limita creșterea temperaturii medii globale cu două grade Celsius față de epoca preindustrială.

În paralel cu COP21, o mie de primari din întreaga lume se vor întâlni la 4 decembrie la Paris pentru a sprijini conferința.

Politica viitorului este de a crea condiții pentru o planetă durabilă și locuibilă”, a declarat guvernatorul Californiei, Jerry Brown la ceremonia de semnare, la New School din New York.

Pentru Jeffrey Sachs, economist și consilier la ONU, orașele și regiunile au jucat deja un rol decisiv în lupta împotriva schimbărilor climatice prin luarea de măsuri cu privire la infrastructură și construcții.

Statele Unite ale Americii sunt un exemplu perfect, cel al unei țări unde calendarul politic național cu privire la această problemă este blocat de douăzeci de ani, dar unde multe lucruri se întâmplă la nivel regional și local, a explicat Jeffrey Sachs pentru AFP.

„Iar ceea ce se face devine un model pentru politicile naționale și internaționale”, a adăugat el, citat de AFP. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata