O fetiţă de patru ani, descoperită într-un bagaj de mână pe un zbor Air France
O femeie a fost arestată luni, 7 martie, la sosirea pe aeroportul Paris-Roissy după ce a călătorit într-un zbor al companiei Air France, de la Istanbul, cu o fetiţă de 4 ani ascunsă într-un bagaj de mână, relatează Le Figaro.
Tânăra, a cărei naţionalitate nu a fost specificată, “locuia în mod regulat în Franţa” şi “ar fi demarat procedura de adopţie a respectivei fetiţe din Haiti”, a indicat o surse de la aeroport.
“Ea a fost, după cât se pare, în zona de tranzit din Istanbul şi a trecut de controale, alături de fetiţă, până când i-a fost refuzată îmbarcarea cu aceasta”, a povestit aceeaşi sursă. Tânăra femeie ar fi “decis atunci să ascundă copilul într-un bagaj de mână şi să ia alt zbor după achiziţionarea unui alt bilet”. “Odată aflată în interiorul avionului, ea şi-a pus bagajul de mână la picioare, sub o cuvertură, însă fetiţa a vrut să meargă la toaletă şi a fost remarcată de pasageri,” a explicat sursa.
Tânăra femeie a fost plasată în arest, însă instanţa a decis neînceperea urmăririi penale, potrivit sursei de pe aeroport. Femeia şi fata aşteptau încă pe aeroportul din Roissy, miercuri, până când autorităţile îşi vor finaliza anchetele. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)