Casa Albă susţine că preşedintele Barack Obama este un creştin care se roagă zilnic, după ce un sondaj dat publicităţii joi a aratat că unul din cinci americani crede că liderul de la Casa Albă este musulman, relatează AP.
Purtătorul de cuvânt adjunct al Casei Albe, Bill Burton, a făcut joi această remarcă, după ce un sondaj de opinie a relevat că 18% dintre americani cred că Obama este musulman, în creştere faţă de anul trecut, când doar 11% aveau această impresie. O treime din american ştiu că Obama este creştin, în timp ce patru din zece nu ştiu ce religie are preşedintele.
Burton a declarat presei că americanilor le pasă mai mult de problemele economice şi de războaiele din Irak şi Afganistan şi că ‘nu citesc prea multe ştiri despre religia preşedintelui’. ‘Preşedintele este, în mod evident, creştin. Se roagă în fiecare zi’, a mai spus Bill Burton.
Sondajul a fost efectuat de Pew Research Center înainte de izbucnirea controversei privind construirea unei moschei în apropiere de Ground Zero, locul în care se aflau turnurile gemene distruse în atentatele de la 11 septembrie 2001.
Barack Obama s-a pronunţat la începutul săptămânii în favoarea dreptului musulmanilor de a solicita construirea unui moschei în zonă, în numele libertăţii de cult garantate de constituţie, deşi a precizat că nu va comenta cât de înţeleaptă este ideea.