Pretul locuintelor din Statele Unite a crescut pentru a treia luna consecutiv in august, semnalând redresarea pietei imobiliare, grav afectata de recesiunea mondiala, transmite AP.
Indicele Standard & Poor’s/Case-Shiller, al pretului caselor din 20 de zone metropolitane, a crescut cu 1% din iulie. În timp ce preturile au scazut cu 11,4% comparativ cu august 2008, declinul anual a incetinit incepând cu luna februarie 2009. Preturile au ajuns la valori care nu au mai fost inregistrate din august 2003 si au scazut cu aproape 30% fata de valoarea record din mai 2006.
Expertii avertizeaza ca redresarea ar putea fi afectata de majorarea somajului si cresterea numarului celor care nu-si mai pot achita ipotecile. Evolutia indicelui Indicele Standard & Poor’s/Case-Shiller reprezinta un semnal care sugereaza ca sectorul imobiliar in dificultate, precum si economia americana in ansamblu ar putea sa fie pe cale de relansare dupa o cadere brutala.
Problemele din sectorul imobiliar au jucat rolul central in recesiunea economiei americane, cea mai luna de dupa cel de al doilea razboi mondial. Numarul punerilor sub sechestru a crescut, dezvoltatorii au incetat lucruĘ iar companiile financiare au inregistrat pierderi de miliarde.