Regiunea rusă Ulianovsk, locul natal al lui Lenin, va cheltui milioane pentru reclamă
Regiunea rusă Ulianovsk va aloca 3 milioane de ruble (circa 75.000 de euro) pentru crearea şi exploatarea unui band propriu. În final, urmează ca regiunea să aibă un slogan, un logotip şi specialişti care să promoveze noul brand.
În opinia înalţilor funcţionari regionali, acest lucru va permite îmbunătăţirea atitudinii din partea centrului federal şi a investitorilor străini faţă de patria lui Lenin, ‘liderul proletariatului mondial’, notează cotidianul rus Novâie Izvestia. Autorităţile regiunii Ulianovsk au anunţat deja un concurs pentru elaborarea unui brand regional.
Câştigătorul concursului va trebui să desfăşoare aşa-zisul audit al brandului, să elaboreze un plan de promovare a acestuia pe pieţe-ţintă şi să-i înveţe pe liderii regionali să-l administreze. De asemenea, va fi nevoie de elaborarea unor sloganuri publicitare, a unui logotip şi chiar a unei game de culori pentru regiune. În ceea ce priveşte guvernul central al Federaţiei Ruse, se ştie deja că acesta doreşte ca oraşul Ulianovsk să devină ‘capitala aviatică’ a ţării.
Potrivit Novâie Izvestia, iniţiativa înalţilor funcţionari regionali a stârnit o reacţie neunitară din partea opiniei publice locale. Unii afirmă că, în condiţiile în care apariţia brandului va îmbunătăţi viaţa localnicilor, acest lucru nu poate fi decât salutat.
Totodată, iniţiativa ar trebui să determine o responsabilizare mai mare a autorităţilor. ‘Să nu se întâmple ca oamenii să fie atraşi de brand, să vină în regiune, dar să nu aibă ce vedea. Oare toate sunt aici în regulă?’, îşi exprimă temerile preşedintele unei organizaţii sociale regionale, Konstantin Dolinin.
Alţii consideră că autorităţile nu trebuie să se fixeze pe un singur element, cum ar fi ‘capitala aviatică a Rusiei’. ‘Ulianovsk este renumit nu doar pentru avioanele sale. Regiunea este patria multor personalităţi legendare, iar în ultimul timp oraşul Ulianovsk a devenit cunoscut pentru monumentul dedicat literei E cu trema.
În afară de aceasta, Ulianovsk este cunoscut drept capitala demografică a ţării, unde, la apelul autorităţilor, se nasc doar patrioţi’, declară profesorul universitar Serghei Petrov. ‘Din păcate, în Rusia se întâmplă foarte des ca întâi să apară reclama şi abia apoi produsul.
Ar trebui, însă, să fie invers’, este convins Petrov. În opinia juristului rus Igor Ţvetkov, autorităţile se vor confrunta cu o serie de probleme atunci când îşi vor realiza noua iniţiativă. ‘În cazul în care guvernul regional intenţionează să înregistreze acest brand, atunci pe numele cărei persoane (juridică sau fizică) şi la adresa căror mărfuri şi servicii?’, se întreabă Ţvetkov.
În afară de aceasta, juristul atenţionează că exploatarea brandului va necesita investiţii financiare şi pe viitor, iar lucrurile nu se vor rezuma doar la cele 3 milioane de ruble alocate în primă fază.