Incertitudinea care planează asupra viitoarelor surse de energie ale Europei este atât de mare încăt planurile de anvergură de a transforma zona Mării Mediterane într¬o reţea de gazoducte, având Italia drept terminal riscă să rămână în faza de proiect, comentează cotidianul britanic Financial Times (FT).
În urmă cu doi ani, exista un aer de panică cu privire la cum se va descurca Europa cu previziunile care indicau un uriaş deficit de gaz în următorii 10 ani. Cererea era în creştere, producţia locală în scădere, vechile centrale nucleare eliminate gradual, iar centralele pe bază de combustibil fosil ameninţau obiectivul UE de a limita gazele cu efect de seră.
Lucrurile s-au schimbat dramatic în ultimul timp. Consumul de gaz în UE a scăzut în medie cu aproape 7%, în 2009, şi este aşteptat să treacă ani până să se întoarcă la nivelurile dinainte de criză.
Chiar dacă Africa de Nord este menită să joace un rol din ce în ce mai important în asigurarea cererilor europene de energie, după cum susţin analiştii şi managerii din domeniu, planificarea şi scara unor proiecte de gazoduct rămân îndoielnice pe fondul incertitudinii privind preţurile, al amplorii deficitului european de energie şi al felului cum vor evolua relaţiile UE cu alte regiuni furnizoare de energie.
Fără a surprinde, în acest mediu, producătorii din Africa de Nord până în Rusia şi Asia Centrală ezită în a se angaja în noi investiţii. Potrivit lui Umberto Quadrino, CEO la compania italiană de utilităţi Edison, Europa are nevoie să îşi crească furnizarea cu gaz de la 100 de miliarde la 120 de miliarde de metri cubi pe an, o creştere de aproximativ 30% peste nivelurile actuale până în 2020.
Algeria şi Egiptul ar putea furniza între 25-30 de miliarde de metri cubi suplimentări pe an. În ceea ce priveşte Libia, acesteia îi lipsesc investiţiile suficiente în proiectele de lichefiere a gazului, iar gazoductele existente au un potenţial limitat pentru a se extinde.
Până în luna iulie, Algeria va începe să furnizeze gaz prin intermediul noului său gazoduct Medgaz, Spaniei, în timp ce gazoductul Galsi, în prezent în fază de proiect, va furniza gaz Sardiniei şi de acolo Italiei continentale, fiind proiectat să intre în funcţiune până în 2016.
De asemenea, Egiptul investeşte în terminale de lichefiere. Chiar dacă Africa de Nord va intra în joc, Europa continuă însă să caute să importe cantităţi mari de gaz din Azerbaidjan şi poate chiar din Turkmenistan.
Consorţiul Edison este la baza proiectului de gazoduct ITGI, care va aduce 10 miliarde de metri cubi de gaz pe an din Azerbaidjan, prin reţeaua existentă de gazoducte a Turciei spre Grecia şi de acolo spre sudul Italiei.
Rivalii săi europeni sunt consorţiul Nabucco, cu planurile sale mai ambiţioase de a furniza 30 de miliarde de metri cubi anual spre Europa Centrală, şi proiectul TAP, condus de compania norvegiană Statoil şi EGL, o companie elveţiană de tranzacţionare a energiei care oferă un ultim tronson de terminal din Albania în Italia.
Potrivit FT, în Algeria şi Libia există o tendinţă naţionalistă progresivă în privinţa resurselor, care s-a manifestat prin condiţii dure impuse companiilor energetice străine, în timp ce în Libia sectorul hidrocarburilor a devenit din ce în ce mai mult un teren de dispută între reformatorii care doresc să încurajeze investiţiile străine şi conservatorii care vor să preseze companiile străine cât pot.