Statele Unite ale Americii „resping” referendumul care s-a desfăşurat duminică în Crimeea privind posibila alipire a acesteia la Rusia, un scrutin „contrar legii fudamentale ucrainene” organizat „sub ameninţarea violenţelor” din partea Rusiei, potrivit Casei Albe, citată de AFP şi Reuters.
„Actele Rusiei sunt periculoase şi destabilizatoare”, a adăugat purtătorul de cuvânt al executivului american Jay Carney într-un comunicat. „Consiliul de Securitate a recunoscut această stare de fapt ieri într-o rezoluţie căreia numai Rusia i s-a opus”, a afirmat el.
Birourile de vot au fost închise duminică la ora 18.00 GMT în Crimeea în cadrul referendumului organizat pentru a determina viitorul acestei republici autonome din Ucraina. Potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne, 93% din alegători au votat pentru anexarea la Rusia. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)