Florian Chirilă: Bucătăria vegetariană e o alternativă la cea tradiţională; ea aduce sănătate, dacă o respectăm

65

Florian Chirilă, proprietarul singurului restaurant vegetarian din Bihor și printre puținele din țară, dezvăluie, într-un interviu acordat AGERPRES, secretul unei alimentații sănătoase. El spune că bucătăria vegetariană înseamnă o alternativă la cea tradițională, fără a sacrifica nici calitatea hranei, nici gustul plăcut al acesteia.

”Totul era desăvârșit pe Pământ în domeniul alimentației, numai că noi am deviat mult de la principiile naturii”, afirmă proprietarul restaurantului ”Cris”, care recunoaște că a devenit vegetarian după ce a avut probleme de sănătate.

Totodată, Florian Chirilă și familia sa oferă, gratuit, cursuri de educație culinară, în țară sau în străinătate, consiliere celor preocupați de starea sănătății. Prin cantina socială, ei hrănesc zilnic oameni fără adăpost. Cărțile lor cu rețete vegetariene stau la dispoziția celor interesați.

 

AGERPRES: Sunteţi vegetarian din 2 ianuarie 2000, deci de 15 ani. Cum s-a întâmplat trecerea la acest stil de viaţă?

Florian Chirilă: Sunt două categorii de oameni: oameni deştepţi şi oameni proşti. Eu fac parte din categoria a doua. Oamenii deştepţi învaţă din greşelile altora, iar cei proşti învaţă din propriile lor greşeli. Trăind nesănătos sau mai exact zicând eu că am trăit bine şi pe picior mare, de fapt mi-am uzat organismul în câţiva ani de a mânca ”bine”. Eşti tentat sau aşa am fost educaţi ca, în momentul când ne îmbolnăvim, să mergem la doctor, le dăm bani şi ei ne vând sănătate. Mai ales acum, că sistemul medical este şi privat. Nu era pe vremea aceea, dar ştiam regula că dacă vrei sănătate mergi la un medic bun. Din păcate, nimeni nu m-a întrebat, în căutarea asta a mea, ce mănânc, ce beau, când mă culc, când mă scol. Medicina se ocupă în special nu de cauză, ci de efect.

Până când conjunctura a făcut, de fapt, Dumnezeu, nu conjunctura, a făcut să citesc un articol despre o clinică la Breaza, unde l-am întâlnit pe doctorul Doru Laza, care a devenit mentorul meu în domeniul acesta. Acolo am învăţat că, de fapt, boala este cauzată de stilul de viaţă. Să nu confundăm stilul de viaţă doar cu alimentaţia. Înseamnă şi mişcare, apă, aer, soare, odihnă fizică, odihnă spirituală. Am fost creaţi într-un mediu natural de care trebuie să ne bucurăm pentru sănătate. Plus relaţiile omului, fie pe orizontală, în cadrul societăţii, fie pe verticală, cu Dumnezeu. Dacă una dintre aceste componente suferă, apare o uzură în corp, care se amplifică cu timpul.

 

AGERPRES: A fost o problemă gravă? În cât timp v-aţi vindecat?

Florian Chirilă: Destul de gravă. Dacă organele digestive — stomac, pancreas, ficat — erau toate afectate, astfel încât practic organismul nu mai putea să digere ce mânca, era foarte grav. În plus, sistemul de apărare era la pământ. Am fost propus pentru o intervenţie chirurgicală. Eu am stat o jumătate de an numai pe crudităţi. Practic, îmbunătăţirile s-au văzut în primele săptămâni. Asta m-a convins că am luat-o pe o cale bună şi m-a ajutat să merg mai departe. Nimeni nu convinge mai bine decât propria experienţă.

Oricât de convingător povesteşti, trebuie să treci prin experienţă, ca să vezi cum este. Dar unii, pe care i-am întâlnit şi au venit cu boli grave, ne-au spus: prefer să mor decât să trăiesc aşa. Decât să îşi schimbe stilul de mâncare. Da. Năpăstuiţi de cancer, de alte boli grave, preferă să moară decât să îşi schimbe mâncarea. Obiceiul culinar conduce raţiunea. Iar industria alimentară profită de această înclinaţie a degradării apetitului…

 

AGERPRES: Cum v-aţi hotărât să deschideţi un restaurant vegetarian?

Florian Chirilă: Neputând lăsa sub tăcere secretul pe care l-am aflat, dorind ca semenii mei să cunoască o ”reţetă” pentru multele lor suferinţe, am hotărât să-mi schimb profesia şi am deschis acest restaurant. Satisfacţia pe care o am nu este nicidecum financiară, pentru că oamenii sunt încă necunoscători în ce priveşte beneficiile unei diete vegetariene. Simt însă o pace sufletească, un simţământ al unei datorii cel puţin parţial împlinite, când ştiu că o parte din oameni au posibilitatea să mănânce sănătos, să înveţe să gătească hrană sănătoasă şi să se bucure de viaţă.

 

AGERPRES: Aveţi o familie vegetariană?

Florian Chirilă: Da, eu m-am reprofilat, învăţând tot ce se putea despre vegetale. Soţia mea, Mioara, este cadru medical şi nutriţionist, fiica noastră Cristina este studentă la tehnică dentară, iar băiatul cel mare, Cristian, este medic rezident, cum altfel?, pe boli de nutriţie, diabet şi boli degenerative la Spitalul Judeţean din Oradea. El a preluat deja aceste cursuri de nutriţie pe care le susţinem în restaurant şi sper că va duce mai departe şi arta culinară vegetariană.

 

AGERPRES: Constat că nu vă ţineţi ascunse secretele profesionale şi oferiţi, pe orice cale puteţi, informaţii despre hrana vegetariană, atât în meniul de la restaurant, cât şi prin cărţi, cursuri, consiliere, chiar şi produse bio în magazinul pe care l-aţi deschis de curând în imediata apropiere a restaurantului.

Florian Chirilă: Acum avem 320 de feluri de mâncare în restaurant. Începând de la aperitive, ciorbe, garnituri, salate, deserturi, sucuri proaspete. Toate acestea se regăsesc în ediţia a treia a cărţii ”Reţete vegetariene pentru fiecare gust”. Peste 10.000 de cărţi au fost fie vândute, fie oferite gratuit. Lucrăm acum la culegerea volumului doi al cărţii, cu alte 160-170 de reţete noi. Suntem creativi. Pentru toţi cei doritori, organizăm cursuri gratuite de nutriţie, o serie de trei luni (cu două ore pe săptămână), trei serii pe an.

Din 2002, când au început cursurile, în jur de 4.000 de persoane au beneficiat de acestea. În plus, stăm de vorbă şi oferim consiliere în cadrul restaurantului pentru toţi cei care doresc să îşi îmbunătăţească starea fizică prin regim alimentar. Susţinem seminarii şi în alte oraşe sau comunităţi din străinătate, dacă ne cheamă cineva. Anul trecut am fost la Graz, în Austria, în vară, am fost la Constanţa, la Suceava, la Șimleul Silvaniei. Oriunde suntem chemaţi mergem cu mare plăcere, în mod gratuit, pentru oameni.

Financiarul

Fi la curent cu ultimele noutăți financiare. Accesează cele mai relevante știri online pe Financiarul.ro. Va aducem zilnic știri din economice, noutăți interne și externe.  Citește zilnic cele mai noi știri online