Vitamina C este implicată în metabolismul glucozei, al colagenului şi al acidului folic, iar lipsa ei poate duce la boli grave, precum scorbutul! Vitamina C participă la neutralizarea radicalilor liberi şi a nitrozaminelor, la reacţiile imunitare şi la absorbţia fierului în tubul digestiv. Este necesară pentru sinteza dopaminei, a noradrenalinei şi a adrenalinei.
Cu toate acestea, pe lângă aceste efecte benefice deosebite, vitamina C standard, adică acidul ascorbic, are şi unele inconveniente. Precum se ştie, acidul ascorbic este o vitamină hidrosolubilă cu caracter acid. Din cauza acestei acidităţi, atunci când este necesară administrarea unei cantităţi mai mari sau pe durate mai lungi de timp, ea poate provoca deranjamente stomacale, la cei sensibili. De asemenea, creşterea acidităţii în cavitatea bucală facilitează apariţia cariilor dentare.
Se ştie şi că un pH acid obligă organismul să preia minerale alcaline, precum calciul, potasiul sau magneziul, din organe vitale sau din oase, pentru a neutraliza aciditatea, ducând la carenţa acestora şi la perturbarea sănătăţii.
- Ce este vitamina C alcalină?
O soluţie viabilă pentru a scăpa de efectele nedorite ale vitaminei C standard este administrarea unei forme alcaline a vitaminei C, precum ascorbaţii. Ascorbatii sunt disponibili în mai multe tipuri, din care cele mai utilizate sunt ascorbatul de sodiu şi ascorbatul de calciu. Ascorbatul de sodiu prezintă, însă, dezavantajul conţinutului prea mare de sodiu, crescând riscul de hipertensiune arterială, în condiţiile în care dieta clasică deja conţine cantităţi mari din acest mineral.
În schimb, ascorbatul de calciu furnizează şi calciu pe lângă acid ascorbic. Un gram de ascorbat de calciu furnizează 890-910 mg de acid ascorbic şi 90-110 mg de calciu, în condiţiile în care doza zilnică de calciu recomandată pentru adulţi este de 1000-1200 mg/zi.
Vitamina C alcalină sub forma de ascorbat de calciu, spre deosebire de vitamina C standard, prezintă avantaje majore. Ea neutralizează aciditatea din fluidele organismului (sânge, plasmă, salivă, lichid interstiţial), nu irită stomacul (nici măcar la doze mari), menţine nivelul pH-ului (la 7,5-7,6). Calciul reţine vitamina C mai mult în celule, amplificând astfel durata şi eficienţa acţiunii acesteia.
Ascorbatul de calciu are mai puţine efecte adverse epigastrice, faţă de vitamina C clasică şi e mult mai bine tolerat de către persoanele sensibile la alimente acide.
Vitamina C alcalină forte reprezintă un supliment alimentar care se distribuie în două variante: sub formă de capsule şi de pulbere. La obţinerea produsului Vitamina C alcalină forte s-au urmărit obţinerea unei biodisponibilităţi asemănătoare celei oferite de către sucurile naturale de citrice. Din acest motiv, vitaminei C i s-a adăugat o sursă de bioflavonoide, respectiv extractul din seminţe de grepfrut.
S-a constatat că, în prezenţa bioflavonoidelor, vitamina C a fost absobită mai lent şi biodisponibilitatea sa a fost cu 35% mai mare decât cea a vitaminei C simplă. Extractul din seminţe de grepfrut alcalinizează mediul sangvin, micşorează timpul de absorbţie al vitaminei C, are acţiune antimicrobiană şi antifungică, scade colesterolul, protejează ficatul în faţa toxinelor, întăreşte pereţii vaselor sangvine şi ajută la detoxifiere, prin limonenele din compoziţia sa.
Extractul din seminţe de grepfrut este considerat un eficient antibiotic de origine vegetală care, spre deosebire de antibioticele de sinteză, nu provoacă dependenţă şi nu este toxic.
Vitamina C alcalină forte contribuie la întărirea sistemului imunitar, la formarea globulelor roşii, la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ, la normalizarea metabolismului energetic, la funcţionarea normală a sistemului nervos, la menţinerea sănătăţii psihice, la sinteza colagenului (necesar pentru funcţionarea normală a vaselor de sânge şi a sistemului osos), la menţinerea sănătăţii gingiilor, a pielii şi a dinţilor, la regenerarea formei reduse a vitaminei E, la creşterea absorbţiei fierului, la prevenirea afecţiunilor cardiovasculare şi la protejarea faţă de acţiunea microrganismelor periculoase.
- Vitamina C alcalină forte indicaţii
– suplimentarea dietei zilnice, alcalinizarea organismului;
– surmenaj fizic şi intelectual, sistem imunitar slabit;
– tratarea anemiei cauzată de absorbţia defectuoasă a fierului;
– afecţiuni virale şi microbiene, cum ar fi gripa, sinuzita, laringofaringitele, febra, cistita ori tuberculoza;
– prevenirea si tratarea afectiunilor digestive, hepatice, pulmonare, cardiace si anumitor forme de cancer ( in doze mari), leucemie;
– constipatie, hemoroizi, varice , obezitate, celulita;
– afecţiunile gingivale (gingivită, parodontoză);
– alergii ,astm ;
– afecţiunile oculare determinate de vârstă (degenerescenţa maculară, cataractă);
– osteoporoza, carente de calciu;
Luca Cătălin