Bani

Deficitul de cont curent a scăzut cu 21%

Intr-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR), se spune ca contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 1,782 miliarde de euro, în primele patru luni din 2020, în…

Danemarca va da bani gheaţă populaţiei

Un set de măsuri destinate stimulării economiei, au anunţat luni, autorităţile daneze,  inclusiv acordarea de bani gheaţă populaţiei şi un fond de sprijinire a companiilor cu probleme, pe măsură ce…

PMB ar putea contracta o finanţare rambursabilă

Consilierii municipali, ai capitalei, vor dezbate, în şedinţa din 18 iunie, un proiect care vizează contractarea şi/sau garantarea unei finanţări rambursabile interne în valoare totală de până la…

DGPMB: Amenzi de peste 17.000 de lei

In cadrul unei acţiuni pe şantiere de construcţii, Poliţiştii Capitalei au aplicat amenzi de peste 17.000 de lei  pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul muncii. Poliţia…

Ce s-au scumpit cel mai mult în mai

Cele mai mari scumpiri în luna mai, comparativ cu aprilie,  s-au înregistrat la fructe proaspete, conserve din fructe, citrice şi transportul aerian,  în timp ce cartofii, alte legume/conserve de…

Cum poți aplica pentru un împrumut rapid

Sunt foarte multe momente din viața noastră în care avem nevoie să plătim o sumă ridicată de bani, însă nu avem nimic pus deoparte. Un împrumut rapid poate fi soluția cea mai bună pentru tine. Te…

Cine este femeia cel mai bine plătită din lume

 O femeie a reușit să fie în fruntea clasamentului celor mai bine plătiți directori de companii de pe planetă. Asta nu s-a mai întâmplat niciodată. Se numește Lisa Su și conduce un gigant american al…

Măsura sărăciei sau a bogăţiei unui popor

Robert Cazanciuc preşedintele interimar al Senatului, consideră că salariul minim "este măsura sărăciei sau bogăţiei unui popor", precizând că pentru asigurarea unui nivel de trai bun pentru români…

In Slobozia, ANPC, a dat amenzi de 95.000 de lei

In cadrul unor acţiuni de control realizate la 10 operatori din oraş, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat şapte amenzi, în valoare de 95.000 de lei, unor…

Cum s-ar descurca Bill Gates cu 2 dolari pe zi

Pare uimitor, însă Bill Gates a afirmat că ar știi ce să facă dacă ar fi nevoit să trăiască doar cu 2 dolari pe zi. Miliardarul susține că ideea lui de bază ar fi să crească... pui. „Nu există un…

4,5 miliarde de lei din capitalizare

In această săptămână, Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a câştigat, 4,5 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 3,37%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni s-a majorat cu 19,82%, potrivit…

Cîţu: Împrumutul de 3,3 miliarde de euro

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, spune ca  am ieşit pe pieţele internaţionale şi interesul pentru România a fost de aproape 14 miliarde de euro, din care am ales să împrumutăm 3,3 miliarde…

Programul Operaţional Asistenţă Tehnică

Prin ordonanţă de urgenţă, guvernul a aprobat alocarea unei sume de aproximativ 100 de milioane de euro, din Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, pentru pregătirea proiectelor aferente următorului…

Evoluţii financiar-bancare şi bursiere

După ce premierul Shinzo Abe a anunţat încetarea stării de urgenţă în toată Japonia,  bursa japoneză a închis şedinţa de marţi în creştere cu 2,55%,  transmite Kyodo. Comparativ cu valoarea…
close