Deputaţii au câştigat în primele două luni ale anului peste 3,8 milioane de lei

34

Veniturile din indemnizație ale deputaților în primele două luni ale anului s-au ridicat la peste 3,8 milioane de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Camerei Deputaților.

Astfel, în luna ianuarie, veniturile totale din indemnizație obținute de cei 406 deputați au fost de 1.937.716 de lei, în luna februarie au rămas 405 deputați care au câștigat 1.935.851 lei. În total, în cele două luni, Camera inferioară a Parlamentului a plătit deputaților indemnizații în valoare de 3.873.567 de lei.

Potrivit datelor publicate pe site-ul Camerei Deputaților, cheltuielile efectuate cu deputații trimiși în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar în lunile ianuarie și februarie au însumat 257.566 de lei.

Printre cele mai scumpe deplasări ale deputaților s-a numărat participarea în Franța la prima parte a sesiunii ordinare 2014 a Adunării parlamentare a Consiliului Europei — 76.228 lei, în SUA — vizita Comisiei pentru apărare și securitate AP NATO—71.722 lei, o deplasare a deputaților Simona Bucura-Oprescu (PSD) și Gabriela — Lola Anghel (PP-DD) în Canada la reuniunea Rețelei Femeilor parlamentare membre ale Adunării Parlamentare a Francofoniei-APF și Seminarul privind aniversarea a 20 de ani a declarației și a programului de la Beijing — 18.464 lei, participarea în Austria la cea de-a 13 reuniune de iarnă a AP OSCE — 16.254 sau vizita în Iordania la cea de-a 10—a sesiune plenară a Adunării Parlamentare a Uniunii pentru Mediterană — 13.730 lei.

În cele două luni, Camera Deputaților a cheltuit cu diurna deputaților 873.390 lei, cazarea deputaților a costat 2.486.855 lei, cheltuielile cu transportul lor s-au ridicat la 744.952 lei, iar telefonia mobilă i-a costat pe deputați 49.628 lei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Financiarul

Fi la curent cu ultimele noutăți financiare. Accesează cele mai relevante știri online pe Financiarul.ro. Va aducem zilnic știri din economice, noutăți interne și externe.  Citește zilnic cele mai noi știri online