Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) solicită în mod public Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) obligarea postului OTV la rectificarea informaţiilor nereale difuzate în cadrul unui program de televiziune.
Într-un comunicat transmis marţi se arată că în cadrul emisiunii ‘Dan Diaconescu Direct’, difuzată la data de 26 iulie, pe postul OTV, a fost afişat un mesaj, atribuit procurorilor DIICOT, care conţinea afirmaţii neconforme realităţii, în legătură cu activitatea de urmărire penală realizată de către magistraţii acestei instituţii.
„Mesajul avea următorul conţinut:
‘Procurorii DIICOT: O să-l arestăm noi pe nenorocitul de Dan Diaconescu, să nu mai ajungă el preşedinte’. Prin relatarea în cadrul acestui program de televiziune a unor informaţii nereale, se încearcă plasarea într-o lumină nefavorabilă a activităţii de urmărire penală realizate de către DIICOT, precum şi acreditarea ideii că procurorii ar acţiona nu în virtutea legii, ci ar răspunde unor comenzi politice, atitudine de natură a leza imaginea publică a acestei instituţii”, precizează DIICOT.
Sursa citată subliniază că mai mult decât atât, prin difuzarea şi dezbaterea de către moderator a unor fapte nereale, care induc în eroare publicul cu privire la activitatea procurorilor DIICOT, este dezinformată opinia publică, „conţinutul tendenţios al mesajului putând să afecteze percepţia publică asupra instituţiei şi a magistraţilor”.
„DIICOT dezavuează orice comportament de acest gen, care nu este conform Legii audiovizualului şi încalcă în mod flagrant normele deontologice ale profesiei de jurnalist. În domeniul comunicării audiovizuale, interesul public reclamă asigurarea corectei informări a opiniei publice, cu privire la orice eveniment sau situaţie de fapt, orice comportament contrar acestui principiu determinând o ripostă promptă precum şi sancţionarea acestei conduite”, se mai spune în comunicat.
Astfel, DIICOT a solicitat în mod public CNA, în calitatea sa de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale luarea măsurilor legale, conform prevederilor art. 40, art. 89 şi art. 90 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 504/2002, în vederea exercitării controlului şi garantării dreptului la rectificare a informaţiilor nereale difuzate în cadrul programului de televiziune.