DNA: Membrii familiei lui Bercea Mondial, trimişi în judecată pentru şantajarea lui Mircea Băsescu

35

Procurorii DNA Constanța au trimis în judecată cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru șantajarea lui Mircea Băsescu.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni , au fost deferiți justiției: Marius Constantin (ginere), în stare de arest preventiv, Izaura Anghel (fiică), sub control judiciar, Grinică Ion Anghel (nepot), minor în vârstă de 17 ani, sub control judiciar, Florin Anghel — fiu, (aflat în penitenciar, în executarea unei pedepse dispusă într-o altă cauză), și Fănică Anghel (soția).

În rechizitoriu, procurorii au reținut că, pe 1 noiembrie 2013, Florin Anghel a exercitat amenințări asupra unei persoane, constând în darea în vileag, prin intermediul presei, a unor fapte compromițătoare pentru aceasta și pentru membrii familiei acesteia, respectiv presupusa ei implicare în infracțiuni de corupție, cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro.

“În 26 martie 2014, Fănica Anghel și Florin Anghel au exercitat amenințări asupra unei persoane, martor în prezenta cauză (n.r. Mircea Băsescu), cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro sau să își transfere averea în proprietatea lor. În 26 și 29 mai, Marius Constantin, Izaura Anghel și Grinică Ion Anghel au exercitat constrângeri asupra persoanei vătămate, constând în amenințarea cu darea în vileag, prin intermediul presei, a unor fapte compromițătoare pentru persoana amenințată și pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracțiuni de corupție, cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro”, susțin procurorii.

În 29 mai, Marius Constantin a primit împreună cu ceilalți doi inculpați suma de 10.000 euro de la persoana vătămată, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante.

DNA susține că, raportat la această infracțiune de șantaj, reținerea prevederilor privind circumstanța agravantă este justificată deoarece aceasta a fost comisă în formă de participație a coautoratului de trei inculpați, respectiv Marius Constantin, Izaura Anghel și minorului Grinică Ion Anghel.

“În 31 mai 2014, Florin Anghel, în cadrul unei discuții telefonice purtate din Penitenciarul Colibași cu persoana vătămată, i-a solicitat acesteia să își retragă plângerea formulată și să dea declarații din care să rezulte inexistența faptei de șantaj investigată în prezenta cauză, astfel încât Marius Constantin să fie pus în libertate prin admiterea contestației formulate împotriva încheierii de arestare a Tribunalului Constanța. Florin Anghel a amenințat că, în caz contrar, va da în vileag, prin intermediul presei, fapte compromițătoare pentru persoana vătămată și pentru familia acesteia, respectiv implicarea ei în săvârșirea unor infracțiuni de corupție, urmând să disemineze și o presupusă înregistrare având ca obiect aceste aspecte”, precizează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunerea menținerii măsurii arestării preventive luate față de Marius Constantin și a măsurii controlului judiciar luată față de Izaura Anghel și Grinică Ion Anghel. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

Financiarul

Fi la curent cu ultimele noutăți financiare. Accesează cele mai relevante știri online pe Financiarul.ro. Va aducem zilnic știri din economice, noutăți interne și externe.  Citește zilnic cele mai noi știri online