Educaţie

Cum reacţionăm când copilul nostru greşeşte?

- Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească.- Această deprindere a părinţilor inteligenţi contribuie la dezvoltarea: conştiinţei analitice, a deprinderii de a gândi înainte de a…

Cum ne comportăm când suntem invitaţi la masă

Invitația la masă este un motiv de bucurie pentru cei care invită, dar și pentru cei care sunt invitați, deoarece aceste întâlniri sunt plăcute și au darul de a-i apropia pe oameni. Există unele reguli de comportare care trebuie…

Comportamentul unei lady

De la rădăcinile sale în nobilimea britanică, termenul de ''lady'' (doamnă) poartă o conotație de eleganță și clasă.Nu orice femeie elegantă, impecabil accesorizată e o lady. O bună parte din atingerea acestui apogeu al feminității…

Cum ne comportăm la spectacol

Regulile de bună conduită în sălile de spectacol și concert sunt importante pentru a evita situațiile neplăcute.Una dintre principalele reguli este păstrarea liniștii, cu tot ceea ce implică acest lucru. Nu vom vorbi, nici măcar în…