Erste Group: Tinerii, cei mai afectaţi în cazul adoptării proiectului Legii dării în plată

37

Proiectul Legii dării în plată, dacă va fi adoptat, va avea efecte extrem de negative pe termen lung asupra viitorului tinerilor din România, va creşte rata dobânzii, iar băncile vor trebui să solicite garanţii mai mari, a avertizat, vineri, Andreas Treichl, directorul general al Erste Group, banca mamă a BCR.

“Va fi aproape imposibil pentru cei care nu au venituri ridicate — şi în special pentru tineri — să-şi construiască sau să-şi cumpere case, în cazul adoptării Legii dării în plată”, a afirmat şeful grupului bancar austriac, într-o conferinţă de presă organizată la Viena.

Treichl şi-a exprimat speranţa că Parlamentul României nu va adopta o astfel de legislaţie, “care nu îi protejează pe consumatori”.

Și Banca Centrală Europeană a avertizat, recent, că introducerea de măsuri cu efect retroactiv, precum proiectul de lege privind darea în plată, riscă să compromită siguranţa juridică şi nu respectă principiul aşteptărilor legitime.

De asemenea, consideră reprezentanţii instituţiei bancare, adoptarea proiectului de Lege a dării în plată ar conduce la o deteriorare a încrederii investitorilor străini, deoarece s-ar observa o creştere a nesiguranţei juridice şi a riscului de ţară. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Financiarul

Fi la curent cu ultimele noutăți financiare. Accesează cele mai relevante știri online pe Financiarul.ro. Va aducem zilnic știri din economice, noutăți interne și externe.  Citește zilnic cele mai noi știri online