Gerea: Demisia mea de la Ministerul Economiei va fi înregistrată miercuri

34

Deputatul PNL Andrei Gerea a declarat că demisia sa din funcţia de ministru al Economiei va fi înregistrată cel mai probabil miercuri.

“O să fie înregistrată în zilele următoare. Mâine dacă nu mă înşel”, a spus Gerea marţi seara, la Parlament, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
El a fost întrebat dacă a discutat cu premierul Victor Ponta în privinţa demisiei sale. “La minister sunt lucruri în continuare care trebuia rezolvate, avem o responsabilitate şi de comun acord am mai rămas în funcţie până se finalizau mai multe lucruri care erau în curs şi erau şi importante”, a spus Gerea.

El a arătat că în acest timp a mai semnat documente, precizând că a putut face acest lucru deoarece demisia nu a fost înregistrată.
De asemenea, liberalul a spus că nu va merge miercuri la şedinţa de Guvern.

Gerea a mai spus că o decizie privind interimatul la Ministerul Economiei va fi luată miercuri de premierul Victor Ponta. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Financiarul

Fi la curent cu ultimele noutăți financiare. Accesează cele mai relevante știri online pe Financiarul.ro. Va aducem zilnic știri din economice, noutăți interne și externe.  Citește zilnic cele mai noi știri online