PNL a finalizat textul moțiunii de cenzură, urmând ca începând cu 5 mai documentul să fie prezentat tuturor forțelor politice parlamentare pentru adeziune și semnare, iar în săptămâna 12-18 mai să fie depus la Parlament pentru declanșarea procedurilor, a anunțat miercuri vicepreședintele PNL Eugen Nicolăescu.
„Am finalizat textul moțiunii de cenzură, conform angajamentului asumat public de PNL. Moțiunea este cu atât mai necesară cu cât PSD ne oferă în fiecare zi tot mai multe dovezi, nu doar în plan economic, ale unei guvernări proaste și corupte. Această realitate în ansamblul său nu poate rămâne nesancționată de către PNL, care astăzi reprezintă opoziția cea mai clară la PSD”, a spus Nicolăescu într-o conferință de presă.
El a precizat că moțiunea de cenzură cuprinde trei capitole.
„Trebuie să vorbim deschis atât despre temele economice, cât și despre modul în care sunt utilizați banii publici, despre cheltuirea acestora de către baronii PSD în scopuri personale sau de partid, din păcate nu în beneficiul oamenilor, trebuie să vorbim despre abuzuri și amenințări, despre un mod de comportament politic pe care îl respingem categoric, un comportament nedemn de o țară europeană”, a afirmat deputatul liberal.
Nicolăescu a arătat că un capitol vizează încurajarea mediului de afaceri prin reducerea impozitării muncii și măsuri de stimulare a economiei.
„Vorbim aici despre reducerea cu cinci puncte procentuale a CAS. Măsura de scutire de impozit a profitului reinvestit limitată la un termen scurt pe care a adoptat-o Guvernul reprezintă doar o formă de propagandă și o nouă formă de a păcăli opinia publică. Ea este insuficientă și nu va avea efectul pe care societatea îl așteaptă, fiind mai degrabă o măsură propagandistică”, a declarat deputatul PNL.
El a mai spus că creșterea economică despre care vorbește „cu atâta laudă” prim-ministrul nu se regăsește în viața cetățenilor, ceea ce, potrivit lui, „este un lucru foarte grav și arată că de fapt că este utilizată de baronii PSD”.
Nicolăescu a motivat că moțiunea de cenzură vizează și reducerea CAS deoarece PNL nu are încredere că Guvernul va pune în aplicare această măsură, deși a făcut un anunț în acest sens. De asemenea, el a spus că sursa pentru reducerea CAS se găsește în economie, dintr-o colectare foarte bună.
Un alt capitol vizează întărirea rolului proprietății private în dezvoltarea țării și „obligarea PSD să-și reconsidere poziția în legătură cu prima intabulare”, a mai spus Nicolăescu.
„Refuzul intabulării înseamnă menținerea unei piețe agricole a speculațiilor, a corupției, a abuzurilor, înseamnă de fapt nefolosirea terenurilor și în consecință sărăcirea celor 4 milioane de cetățeni de pământuri și care nu au suficienți bani ca să-și intabuleze aceste pământuri”, a susținut Nicolăescu.
O altă temă a moțiunii de cenzură este, potrivit lui Nicolăescu, „proliferarea corupției și creșterea îngrijorătoare a cazurilor de baroni acuzați de fapte de corupție dar protejați public de conducerea PSD în disputa cu justiția”.
„Este inacceptabil într-o societate normală ca politicul să imixtioneze în actul de justiție. Atitudinea PSD față de justiție dovedește lipsa de respect pentru statul de drept, înseamnă aroganță, nerealizarea obiectivului și citez ‘dreptate până la capăt’, care din păcate s-a transformat în protecție pentru corupții PSD”, a declarat vicepreședintele PNL.
Nicolăescu a mai spus că acciza la carburanți nu poate face subiectul acestei moțiuni deoarece nu mai este o temă de actualitate.
„Avem încredere că tot mai mulți parlamentari au înțeles că demersul PNL este în interesul legitim al cetățeanului român și vor putea să-și dea votul pentru oprirea unei teleguvernări”, a spus Nicolăescu.
Vicepreședintele liberal a menționat că procedurile parlamentare vor fi declanșate în perioada 12-18 mai deoarece PNL dorește să lase celorlalte partide timpul necesar citirii și cunoașterii textului moțiunii de cenzură și pentru primirea de sugestii și comentarii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)