Sindicaliştii şi pensionarii au protestat din nou la Parlament

29

Circa 1.000 de sindicalişti şi pensionari au protestat în faţa Parlamentului, cerând parlamentarilor să nu voteze proiectul de lege care prevede reducerea salariilor, a pensiilor şi a altor drepturi sociale.

Majoritatea protestatarilor provine din rândul celor care au venituri sub 1.000 de lei. Aceştia susţin că, prin aplicarea măsurilor asumate de guvern, nu mai au din ce trăi.

Cei prezenţi la proteste şi-au manifestat nemulţumirea şi faţă de parlamentarii care au trecut fără să oprească pentru a sta de vorbă cu ei şi pentru a primi fluturaşul cu revendicări şi cu rugămintea de a vota cu poporul şi nu împotriva lui.

Deşi căldura a fost foarte mare, protestatarii au rezistat până la ora 11.00, anunţând că miercuri se vor întoarce în faţa Parlamentului.

Începând de joi, cele cinci confederaţii sindicale îşi vor muta acţiunile de protest în teritoriu, unde vor picheta sediile parlamentarilor pentru a-i sensibiliza, astfel încât aceştia să voteze moţiunea de cenzură şi să fie respingă măsurile de reducere a salariilor şi pensiilor.

Liderii confederaţiilor sindicale au anunţat că în ziua în care se va dezbate moţiunea de cenzură, probabil marţi, 15 iunie, va avea loc o amplă mişcare de protest în Piaţa Constituţiei, iar în jurul Palatului Parlamentului se va forma un lanţ uman la care vor participa circa 25.000 de oameni.

Totodată, în Parlament, în sala de dezbatere a moţiunii, se vor afla sindicalişti care vor vedea cum vor vota parlamentarii, pentru a transmite în teritoriu electoratului.

Tot marţi, 15 iunie, liderii sindicali anunţă o grevă generală la nivel naţional.

Financiarul

Fi la curent cu ultimele noutăți financiare. Accesează cele mai relevante știri online pe Financiarul.ro. Va aducem zilnic știri din economice, noutăți interne și externe.  Citește zilnic cele mai noi știri online