In toate gospodăriile bucovinene, începând din marţea Săptămânii Mari, dar mai ales joi, vineri şi sâmbătă, se vopsesc, încondeiază sau închistriţează, după cum se respectă tradiţia locală, ouăle pentru Paşte, cea mai mare sărbătoare a Ortodoxiei.
Acest obicei se respectă de sute de ani, fiind, după cum povestesc bătrânii, pierdut în timp, poate chiar de mii ani, oul fiind un simbol precreştin. Preluat de creştini, obiceiul colorării ouălor, iniţial în roşu, simbolizează sângele lui Hristos vărsat de pe Crucea răstignirii întru mântuirea omenirii, dar şi miracolul învierii Sale, ce a devenit elementul definitoriu al sărbătorii pascale.
În ultimii ani, acest obicei străvechi a devenit pentru mulţi oameni din satele bucovinene o afacere, din raţiuni economice, din lipsa altor surse de venit. În unele cazuri, închistrirea ouălor a devenit chiar o afacere prosperă.
Aceasta este ocupaţia predilectă a locuitorilor din satele Paltinu, Moldoviţa, Vatra Moldoviţei, Ciumârna, Izvoarele Sucevei, Brodina, Ulma, Moldova Suliţa, Fundu Moldovei, Poiana Stampei. Majoritatea populaţiei în aceste zone este de etnie huţulă, chiar dacă nedeclarată oficial, iar faptul că tehnica închistriţării ouălor, cu chişiţa, strămoşul rontringului din zilele noastre, are origini ucrainene, este de notorietate.
Ouăle închistrite au ajuns să facă faimă Bucovinei, iar cei care iubesc cu adevărat tradiţia doresc să o conserve, să o transmită celor tineri şi să o promoveze cu dragoste şi mândrie locală, ”îşi asumă riscul” perpetuării tehnicii acestui meşteşug. Astfel că mai există încă meşteri, de regulă femei, care ”au curajul” ca, într-o societate în care economia de piaţă dictează, să mai creeze ”ouăle bătrâneşti”, considerate o marfă greu vandabilă.
Tehnica folosită la închistriţarea ouălor este aceea a păstrării culorii de fond şi constă în trasarea pe ou a unor desene, cu ajutorul cerii de albine topită, şi scufundarea succesivă în băi de culoare, galbenă, roşie şi neagră.
Unealta folosită se numeşte chişiţă şi este un beţisor de lemn ce are fixată la unul dintre capete o pâlnie minusculă confecţionată din alamă, prin care este petrecut un fir de păr de porc. După ce oul a fost ”scris” şi colorat, cu ajutorul unei cârpe uşor încălzite se îndepărtează straturile de ceară, punându-se în evidenţă desenul.
Cele mai răspândite motive folosite la închistrirea ouălor sunt Crucea Paştelui, floarea Pastelui, cărarea ciobanului sau calea rătăcită, brâul şi desagii popii, brăduţul, frunza de stejar, albina, peştele, coarnele berbecului, cârja ciobanului, steaua ciobanului, „patruzeci de clinisori”, vârtelniţa, creasta cocoşului, fierul plugului etc.
În trecut culorile utilizate se obţineau din plante, fierbându-se frunzele, florile, coaja sau tulpina acestora. Culoarea roşie se obţinea din coaja de măr dulce, frunze şi flori de măr dulce, roibă, flori de sovârf, coaja de măcieş. Culoarea albastru se făcea din flori de viorele, verde din frunze de nuc, coajă de arin, coajă şi mugur de măr pădureţ, floarea-soarelui, iar galben din coji de ceapă, coajă de lemn pădureţ, coajă de lemnul câinelui, coajă de mălin. Negrul se putea obţine din coaja verde a nucilor sau coaja şi fructele de arin. Culoarea neagră pe ouă simbolizează durerea lui Iisus răstignit pe Cruce. Astăzi nu se mai vopsesc ouă negre, doar se foloseşte ca fond uneori.
Ouăle închistrite începeau a fi „muncite” de pe la mijlocul Postului Mare. De regulă, ele nu se mâncau, după ce erau sfinţite în noaptea de Înviere fiind dăruite rudelor şi celor dragi şi păstrate în apropierea icoanelor până la Paştele următor.