Alcala de Henares: Românii primesc cu surprindere si scepticism vestea ridicarii moratoriului

 
Craciunul pe care il vor petrece anul acesta românii din Spania este unul special, pentru ca prevesteste un an special, in care acestia vor incepe sa munceasca fara discriminare, dupa ce Guvernul de la Madrid a retras masurile restrictive de pe piata muncii, a spus directorul Centrului Hispano-Român (CEPI) din Alcala de Henares (Comunitatea Madrid), Daniel Feito Becerro, care i-a anuntat sâmbata (20 decembrie 2008) seara, despre ridicarea moratoriului, pe românii veniti la serbarea copiilor lor.
 
“Poate nu chiar voi, dar multi compatrioti de-ai vostri nu puteau munci pâna acum”, le-a spus Feito Becerro românilor, precizând ca de anul viitor (de la 1 ianuarie nu vor mai exista restrictii pe piata muncii pentru români) toti vor putea munci fara discriminare. El a apreciat ca, in ciuda crizei, atât in Spania, cât si in România, se gaseste de munca si exista dorinta de a munci, iar muncitorul român “a dovedit ca este constiincios. Potrivit acestuia, este greu de apreciat daca românii vor veni de-acum tot mai multi in Spania.
 
“Noi putem vorbi despre cei de aici, pe care ii cunoastem. Chiar daca sunt sceptici si privesc cu neincredere masura ridicarii moratoriului, ei vor vedea cel putin ca sunt primiti cu caldura aici, in Madrid”, a adaugat el. Românii, sositi sâmbata seara la serbarea de Craciun, au primit cu suprindere, scepticism si indoiala vestea ridicarii moratoriului care le impunea restrictii la angajare – unii considerând ca informatia nu este de interes, ei lucrând ca liber-profesionisti (autonomi), altii sperând sa aiba mai mult noroc de-acum inainte la angajare. “Baieti, s-a ridicat moratoriul!” i-a intâmpinat directorul centrului pe parintii veniti sa-si vada copiii cântând colinde, explicându-le ca de anul viitor vor putea munci ca orice spaniol.
 
“Acum o sa putem lucra toti oriunde vrem?”, “O sa scapam de somaj?”, “Nu ne mai trebuie acte?” – au intrebat românii, in vreme ce citeau anuntul administratiei locale. Aurica, din Cluj, are 55 de ani, este de sapte ani in Spania si munceste ca femeie in casa, ingrijind o batrâna. Spune ca a aflat de ridicarea moratoriului, dar pe ea nu o intereseaza foarte tare, pentru ca lucreaza fara acte.
 
“Am plecat inapoi in tara când s-a facut regularizarea si nu m-a interesat niciodata sa am acte. De ce sa platesc impozit când pot sa tin eu banii?”, spune ea. Nici pe Nicu nu il intereseaza foarte mult ridicarea restrictiilor, pentru ca lucreaza ca electrician liber-profesionist (autonom) si are destui clienti. Povesteste ca a fost greu la inceput, mai ales ca a venit aici pentru a scapa de somaj, insa acum se descurca. Are destui clienti si a reusit sa-si cumpere si apartament, si masina.
 
Spune ca nu il sperie previziunile potrivit carora liber-profesionistii vor fi afectati de criza anul viitor si vor fi nevoiti sa isi incheie afacerile, gândindu-se ca daca “tot s-a ridicat moratoriul, sigur gaseste el ceva de lucru”. “Tara mea e unde ma simt bine si acum ma simt bine aici, unde am familie, casa cu ipoteca si pot munci”, afirma o alta românca. Ea lucreaza ca ingrijtoare si, desi spune ca la inceput, in urma cu 6 ani, a trecut prin multe greutati, pentru ca nu stia limba si a fost inselata de patronul pentru care muncea la negru, iar uneori “nu vedea soarele o saptamâna intreaga, de cât muncea”, acum nu se gândeste sa revina in tara.
 
“Poate o sa am mai mult noroc de acum inainte”, spune Maria, somera de doua luni, care isi exprima si speranta, la aflarea vestii despre ridicarea moratoriului, ca de la anul nu va mai intâmpina greutati sa se angajeze cu acte. Cei aproximativ 25 de copii români, cu vârste cuprinse intre 5 si 12 ani, au repetat aproximativ doua luni pentru a cânta sâmbata seara colide românesti si spaniole la CEPI din Alcala, ei participând de altfel in mod regulat la diferitele activitati oferite gratuit de centru – cursuri de limba spaniola, româna si engleza, cursuri de informatica.
 
Initiativa a ministerului regional madrilen pentru imigratie si cooperare, Centrul Hispano-Român are o serie de activitati permanente, de asemenea gratuite, printre care cea de consiliere juridica, orientare pe piata muncii, cursuri de limbi straine, imprumut bibliotecar sau pregatire extrascolara.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata