Bechtel are de primit peste 53 milioane de euro pentru lucrări, în 2008

 
Compania americana Bechtel, care construieste Autostrada Transilvania, are de primit 53,85 milioane de euro de la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR), pentru lucrari certificate in 2008, a declarat vineri (19 decembrie 2008) directorul financiar al companiei, Ionut Masala. “Din ce stiu mai sunt de platit unele sume pentru compania americana, zece milioane de euro urmând sa fie deja platite in urma sedintei de guvern de miercuri”, a spus Ionut Masala.
 
Potrivit datelor CNADNR, Compania are restante catre Bechtel in valoare de 53,85 milioane de euro pentru lucrari certificate in perioada ianuarie – noiembrie 2008, dupa ce compania americana a primit pentru lucrari realizate in aceasta perioada 234,65 milioane euro. De asemenea, compania americana a primit 73,57 milioane lei TVA, suma restanta de plata fiind de 24,74 milioane lei.
 
Bechtel a anuntat ca va suspenda temporar circa 2.300 de angajati deoarece nu a primit toti banii pentru lucrarile efectuate in acest an si nici nu are front de lucru din cauza faptului ca CNADNR nu a predat amplasamentul necesar pentru lucrari. Compania Bechtel a anuntat ca salariatii disponibilizati temporar vor primi doua salarii de baza ca plata compensatorie.
 
În prezent, Bechtel lucreaza pe doua tronsoane, Câmpia Turzii – Gilau (52 de kilometri) si Suplacu de Barcau – Bors (64 de kilometri). Sumele alocate de Ministerul Transporturilor in acest an pentru Autostrada Transilvania ar fi trebuit sa depaseasca 500 milioane de euro. În 2009 ar trebui sa demareze lucrarile pe alte doua tronsoane pâna la sfârsitul anului, tronsonul Cluj – Mihailesti si tronsonul Mihailesti – Suplacu de Barcau.
 
Autostrada Transilvania, proiect impartit in opt tronsoane, va avea 415 kilometri, din care peste 55 de kilometri de poduri si viaducte, 94 de pasarele, 58 de pasaje peste autostrada si 16 noduri rutiere, termenul de punere in functiune fiind anul 2013 – 2014. Potrivit programului de guvernare al aliantei PSD– PC – PD-L, in perioada 2009 – 2012 se va finaliza tronsonul intre Bors si Târgu Mures (254 de km) din Autostrada Transilvania, urmând ca portiunea intre Târgu Mures si Brasov (161 km) sa fie finalizata in 2013-2014.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata