Bujorul, propus floare naţională a României

Bujorul, plantă de o frumuseţe deosebită, plină de semnificaţii în folclorul românesc, a inspirat, de-a lungul timpului, operele a numeroşi artişti, el fiind prezent nu doar în literatură, ci şi în pictură sau în motivele tradiţionale ale portului popular.

Denumirea ştiinţifică a genului este Paeonia, face parte din familia Ranunculaceae şi cuprinde aproximativ 33 de specii perene, erbacee sau arbustive, originare din Asia, America şi Europa, notează prof. dr. Florin Toma în cartea ”Floricultură şi Artă florală”. Genul poartă numele lui Paeon, discipol al lui Esculap, zeul medicinei, şi aminteşte, de fapt, de începuturile acestei ştiinţei, potrivit prof. dr. Elena Șelaru în volumul ”Cultura florilor de grădină”.

În ”Iliada”, Homer povesteşte cum Paeon, medic în Olimp, l-a vindecat pe Pluto de rana mortală pe care i-o pricinuise Hercules în timpul războiului troian. Maestrul Esculap, invidios pe discipolul său pentru această vindecare miraculoasă, a plănuit moartea acestuia, întâmplarea reprezentând, se pare, şi primul exemplu de gelozie profesională din istorie. Numai că n-a fost să fie aşa, căci Pluto l-a salvat pe Paeon, în semn de recunoştinţă, transformându-l într-o plantă, bujorul, folosit şi în zilele noastre pentru vindecarea multor boli.

În cultura orientală chineză, bujorul este considerat regele florilor, iar în Japonia nu putea fi cultivat în grădina proprie decât de către familiile înstărite. În Europa, a fost de multe ori asemănat cu trandafirul, fiind chiar apreciat în plus, datorită lipsei spinilor de pe tulpină. Având în vedere această asemănare, dar şi multiplele sale virtuţi, bujorului i se mai spune şi ”Trandafirul Maicii Domnului”.

Bujorul creşte spontan în ţările cu climat temperat din emisfera nordică. Dintre speciile erbacee, cele mai răspândite sunt Paeonia officinalis L., Paeonia lactiflora Pall. şi Paeonia tenuifolia L., iar dintre speciile arbustive, cea mai cultivată este Paeonia suffruticosa Andr., notează prof. dr. Florin Toma.

Paeonia officinalis este originară din centrul, sudul şi vestul Europei. Este cultivată de foarte multă vreme şi apreciată pentru calităţile sale medicinale. Creşte în tufe bogate, cu înălţimea şi diametrul de 40-60 cm, formate din lăstari şi frunze mari, de culoare verde. Lăstarii sau tulpinile florale, neramificate, au în vârf flori mari, solitare, cu diametrul la deschiderea maximă de 10-12 cm. Florile nu sunt parfumate, dar sunt colorate în diferite nuanţe de roşu sau de roz. Înflorirea are loc în luna mai, început de iunie.

Paeonia lactiflora este originară din China şi a pătruns în Europa ca dar oferit împărătesei Josephine Bonaparte de către împăratul Chinei. Grădinarul imperial August Calot a cultivat aceste plante, le-a înmulţit şi a creat numeroase cultivaruri, notează prof. dr. Elena Șelaru. Paeonia lactiflora este mai viguroasă decât specia prezentată anterior, cu înălţimea şi diametrul tufei de 60-100 cm. Tulpinile sunt ramificate în treimea superioară, având în vârf mai mulţi boboci florali. Florile sunt mari, simple sau duble, parfumate şi colorate în nuanţe de roz, roşu sau alb. Înfloreşte tot în luna mai, început de iunie.

Paeonia tenuifolia este originară din Europa, fiind întâlnită pe pajiştile însorite din zona de stepă sau a pădurilor de stejar. Specia este întâlnită şi în flora spontană din ţara noastră şi a fost declarată, alături de Paeonia peregrina, monument al naturii ocrotit prin lege. Este cunoscută şi sub numele de ”bujor cu frunze înguste”. Tulpinile florale nu sunt ramificate şi au înălţimea de la 10 până la 50 cm, purtând în vârf o floare mare, simplă, colorată în roşu-purpuriu sau roşu-cărămiziu. Înfloreşte mai timpuriu, în aprilie-mai.

Paeonia peregrina, cealaltă specie mai răspândită la noi în ţară şi declarată monument al naturii ocrotit prin lege, este de origine balcanică şi creşte în poienele stepelor sau la marginea pădurilor de stejar. Este tot o specie erbacee, înaltă de 50-80 cm, cu tulpina dreaptă şi neramificată, unifloră. Floarea este mare, cu diametrul de 8-10 cm, de culoare roşie. Înfloreşte în lunile mai-iunie. În China, creşte la altitudini de 2.400-3.400 m.

Paeonia suffruticosa este originară din China. De altfel, China este, în exclusivitate, ţara de origine pentru toate speciile sălbatice de bujori arbustivi, aceştia crescând şi la altitudini mari, în regiunile muntoase, până la limita altitudinii glaciare. Paeonia suffruticosa se cultivă ca plantă ornamentală încă din anul 700, din aceeaşi perioadă ajungând şi în Japonia, unde s-au creat, de-a lungul timpului, cele mai fine şi delicate varietăţi.

În Europa, a ajuns în anul 1787, fiind adusă la Grădina Botanică Kew de lângă Londra. Planta este arbustivă, ramificată în partea superioară, cu o înălţime de 60-150 cm şi diametrul de 50-100 cm. Lăstarii şi frunzişul bogat formează o tufă densă, compactă, iar florile apar solitar în vârfurile lăstarilor, fiind simple sau bătute, foarte mari, cu diametrul de până la 30 cm, variat colorate, în funcţie de soi, în nuanţe diferite de roşu, roz sau alb. Înflorirea are loc la sfârşitul lunii aprilie-începutul lunii mai.

Bujorul are nevoie de soluri profunde, bogate în humus şi în elemente fertilizante, bine drenate, cu umiditate moderată. Planta trebuie udată direct pe sol, evitându-se stropirea florilor, dată fiind sensibilitatea acestora la boli. Solul trebuie să fie permanent reavăn, dar se va evita excesul de apă, căci acesta poate fi la fel de dăunător ca seceta. O plantă bine îngrijită înfloreşte în fiecare an.

Înmulţirea plantelor se face prin divizarea plantelor mari, la interval de 7-8 ani, cel mai bine vara, în luna august. Recoltarea florilor se face în faza de boboc care îşi arată culoarea. Este, însă, recomandat a se recolta florile după 3-4 ani de la înfiinţarea culturii, iar la tăierea lor trebuie încercat să se lase cât mai multe frunze pe plantă, pentru a se asigura creşterea acesteia pe mai departe.

Bujorul este o plantă foarte apreciată pentru frumuseţea sa, fiind folosit îndeosebi ca plantă de grădină, mai rar ca plantă tăiată. Este folosit în exemplare solitare sau în grupuri, pe peluzele de iarbă, în faţa masivelor de arbuşti, în centrul rondurilor sau de-a lungul aleilor.

În folclorul românesc, bujorul este o plantă plină de semnificaţii. În cultura populară, bujorul este deseori asociat cu dorul, cu frumuseţea sau cu dragostea, fiind întâlnit nu doar în versuri şi în poveşti, ci şi în picturi sau pe motivele tradiţionale ale portului popular. În satele româneşti, se marchează, la mijlocul lunii mai, ”Sărbătoarea bujorului”, în cadrul căreia oamenii aduc un omagiu naturii, dar şi frumuseţii spirituale şi fizice a fetelor şi flăcăilor.

Plecând de la importanţa şi semnificaţiile bujorului pentru poporul român şi spaţiul geografic al ţării noastre, Florin Toma, profesor la Facultatea de Horticultură din Bucureşti, a propus proclamarea oficială a acestei plante ca floare naţională a României, în cadrul unui proiect pe care l-a iniţiat în anul 2013. Pentru promovarea acestui proiect, s-au realizat liste de adeziuni în format printat încă din 2013, iar cei ce doresc să îşi exprime adeziunea o pot face şi în cadrul unui stand special amenajat, la Târgul Expoziţional ”Zilele Horticulturii Bucureştene”, ce se va desfăşura în campusul USAMV Bucureşti, în perioada 27-29 mai 2016.

În acest proiect, profesorului Florin Toma i s-au alăturat, în anul 2015, Cristina Dragna, antreprenor şi iniţiatoare a petiţiei on-line www.petitieonline.com/bujorul_-_floarea_nationala_si_emblema_florala_a_romaniei, şi Andreea Tănăsescu, antreprenor şi fondatoare a comunităţii ”La blouse roumaine”.

Prof. dr. Florin Toma declara, într-un interviu acordat în anul 2015, că ”ideea mi-a venit văzând că noi nu avem în mod oficial o floare naţională. În toţi anii de când predau această disciplină, le-am spus studenţilor mei că eu văd bujorul ca fiind floarea cea mai potrivită pentru acest rang, pentru titlu de floare naţională. Pe măsură ce au trecut anii, am descoperit tot mai multe argumente care fac ca bujorul să fie specia cea mai îndreptăţită pentru titlul de floare naţională (…) Am ales pe baza unor cercetări destul de îndelungate să nu ne referim la o singură specie, s-avem în vedere toate speciile de bujor.”

Totodată, iniţiatorii proiectul au insistat asupra unui lucru mai puţin ştiut, şi anume acela că motivele florale cusute pe ia românească reprezintă, de fapt, bujori, dar aceştia apar şi pe foarte multe textile de casă, pe cămăşi sau pe fote, existând chiar şi festivaluri ale bujorului.

”În folclor, dar nu numai în folclor, ci şi în tradiţii, în cultură, în poezie, bujorul este folosit ca termen de comparaţie pentru a exprima frumuseţea, eleganţa, dorul. Însuşi faptul că rimează cu cuvântul ”dor” face ca să fie întâlnit frecvent în folclor”, adăuga prof. dr. Florin Toma. În viaţa noastră de zi cu zi, au fost împrumutate foarte multe dintre atributele bujorului, dând astfel naştere unor arhetipuri ale frumuseţii româneşti. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata