Fotbal – CM 2010: Selecţionerul Coreei de Nord şi-a lăudat elevii după eşecul în faţa Braziliei

Selecţionerul Coreei de Nord, Kim Jong-Hun, a lăudat prestaţia elevilor săi în partida pierdută la limită în faţa cvintuplei campioane mondiale Brazilia (1-2), marţi seara la Johannesburg, în cadrul Grupei G a Cupei Mondiale 2010.

‘Ne-am pregătit foarte bine pentru a lupta şi ne-am apărat foarte bine. Brazilia este o echipă foarte puternică şi, chiar dacă nu am fost capabili să învingem, consider că jucătorii mei s-au luptat foarte bine’, a spus Kim la finalul jocului de pe Ellis Park.

În ciuda acestui eşec, cred că acum suntem mai încrezători în noi şi sunt convins că ne vom descurca mai bine în următoarele două partide‘, a adăugat selecţionerul nord-coreean.

Coreea de Nord, echipă aflată în prezent pe locul 150 în clasamentul FIFA, nu a mai participat la Cupa Mondială de fotbal din 1966. În urmă cu 44 de ani, la turneul final găzduit de Anglia, nord-coreeni au reuşit să ajungă până în sferturile de finală, după ce au produs surpriza în grupele competiţiei, învingând la limită naţionala Italiei (1-0).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata