Franţa: Jean-Pierre Escalettes demisionează de la preşedinţia FFF

Jean-Pierre Escalettes a anunţat luni, 28 iunie, într-un comunicat că va demisiona din postul de preşedinte al Federaţiei franceze de fotbal (FFF) pe 2 iulie, după întrunirea Consiliului federal.

”După un weekend de reflectare, în care m-am consultat cu colegii, cu colaboratorii şi cu apropiaţii mei, consider că este de datoria mea să demisionez din funcţia de preşedinte al Federaţiei franceze de fotbal”, a indicat Escalettes în comunicat.

”Îmi voi depune demisia după Consiliul Federal din 2 iulie, a adăugat preşedintele FFF. Voi rămâne la dispoziţia tuturor pentru analizarea fără complezenţă a motivelor care au dus la acest fiasco al echipei Franţei în Africa de Sud. Voi dezvolta aceste puncte vineri, în faţa colegilor mei din Consiliul federal”, a precizat şeful federaţiei.

Poziţia lui Escalettes s-a zdruncinat după prăbuşirea istorică a francezilor la Mondialul-2010 din Africa de Sud (eliminare în primul tur) şi mai ales după afacerea Anelka şi greva de la antrenament decisă de jucătorii echipei Franţei.

Ministrul Sporturilor, Roselyne Bachelot, indicase încă de miercuri, a doua zi după înfrângerea suferită de Franţa în faţa Africii de Sud (2-1), că ”demisia” lui Escalette este ”inevitabilă”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata