Piaţa neagră în sectorul cerealelor de panificaţie – 40% din totalul tranzacţiilor

 
Piata neagra in sectorul cerealelor de panificatie reprezinta circa 40% din totalul tranzactiilor, potrivit informatiilor primite de la participantii pe piata de catre Consiliul Concurentei Potrivit unui comunicat al autoritatii române de concurenta, acest lucru poate conduce la pierderi semnificative pentru bugetul de stat si la dezavantaje competitive create participantilor corecti.
 
Consiliul Concurentei a finalizat si publicat Raportul preliminar al investigatiei pentru cunoasterea pietei cerealelor de panificatie. „Investigatia s-a concentrat asupra pietei grâului, intrucât aceasta detine o pondere covârsitoare in sectorul analizat, iar rezultatele obtinute pot fi cu usurinta extinse si asupra celorlalte piete ce fac parte, fie in mod traditional, fie cu caracter de noutate, din sector.
 
De asemenea, a fost analizat si modul de organizare si functionare a pietei serviciilor de depozitare a grâului, serviciu care prezinta o importanta deosebita asupra modului de functionare a pietei grâului”, a declarat Gheorghe Oprescu, presedintele Consiliului Concurentei.
 
Investigatia a fost lansata in luna septembrie a anului 2007 in scopul de a evidentia organizarea sectorului, modul de functionare si mecanismele acestui domeniu.
Conform raportului preliminar al investigatiei, in sectorul grâului de panificatie pretul se formeaza liber pe piata, ca rezultat al interactiunii intre cerere si oferta, fara ca statul sa intervina direct in mecanismul de formare a preturilor. Formarea preturilor pe piata grâului de panificatie este influentata de situatia pietelor internationale si de cotatiile inregistrate pe pietele bursiere externe.
 
Consiliu Concurentei a constatat existenta unei asimetrii in puterea de negociere intre producatorii agricoli individuali, in calitate de ofertanti, si achizitori, asimetrie cu o influenta semnificativa asupra formarii preturilor.
 
Autoritatea de concurenta a sesizat si interventia indirecta a statului, care poate disponibiliza anumite cantitati de grâu din Rezerva de Stat, fie pentru improspatarea stocurilor, fie pentru acoperirea deficitului de grâu inregistrat pe piata in anumite momente. Desi acoperita de cadrul legislativ specific, disponibilizarea de grâu din Rezerva de Stat, prin mecanismul imprumutului de grâu catre operatori selectati prin negociere directa, distorsioneaza concurenta, indeosebi prin crearea unui avantaj de natura economico-financiara operatorului selectat.
 
Aceasta in special in conditiile in care imprumutul se face in perioada de final a anului agricol, când pretul atinge niveluri ridicate, iar restituirea grâului se realizeaza la inceputul anului agricol urmator, când pretul tinde a fi minim. „Nu au fost identificate bariere semnificative la intrarea pe piata productiei si comercializarii grâului de panificatie.
 
Totusi, se poate afirma ca pe aceasta piata se inregistreaza importante economii de scara si, de asemenea, ca operatorii economici care integreaza mai multe tipuri de activitati specifice sectorului beneficiaza de avantaje competitive semnificative datorate acestei diversificari a activitatii”, se precizeaza in comunicatul CC.
 
Autoritatea de concurenta a aratat ca dezvoltarea unui sistem transparent prin tranzactionarea grâului pe piata bursiera din România este impiedicata de inexistenta unui sistem functional de garantare a certificatelor de depozit. Situatia este cauzata de lipsa unui capital initial acoperitor al Fondului de garantare pentru certificatele de depozit.
 
În conditiile nefunctionarii efective a Fondului, aceasta valoare mobiliara nu prezinta suficiente garantii cu privire la existenta efectiva a cantitatilor de grâu tranzactionate, la calitatea specificata, ceea ce diminueaza increderea potentialilor participanti la operatiune si limiteaza comercializarea grâului doar la operatiunile ce implica prezenta efectiva a cantitatilor tranzactionate.
 
Piata serviciilor de depozitare a grâului se caracterizeaza prin existenta unor bariere legale semnificative la intrarea pe piata, bariere justificate, pe de o parte, de necesitatea asigurarii unui serviciu de calitate si, pe de alta parte, de importanta acestui serviciu in tranzactionarea grâului, având in vedere ca certificatele de depozit sunt titluri negociabile.
 
Pe piata serviciilor de depozitare a grâului actioneaza un numar relativ mare de operatori dar, in acelasi timp, se remarca si existenta unor zone ale teritoriului României acoperite de un singur operator economic Analiza efectuata releva posibilele criterii privind definirea pietelor relevante in eventuale cazuri de concurenta(piata comertului cu amanuntul, piata comertului cu ridicata, piata grâului dur si a grâului comun).
 
Partile interesate pot trimite observatii si puncte de vedere referitoare la acest raport pana la data de 13 aprilie 2009, prin posta sau prin e-mail. Observatiile vor fi analizate si preluate, in masura in care se dovedesc utile anchetei, in varianta finala a Raportului, ce se intentioneaza a fi definitivat pâna la sfârsitul lunii mai.  
 
 
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata