Spania a învins Paraguay cu 1-0 şi s-a calificat în semifinale

Echipa Spaniei este ultima calificată în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud, după ce a învins sâmbătă seara, pe stadionul Ellis Park din Johannesburg, cu 1-0 (0-0), formaţia Paraguayului, în al patrulea şi ultimul sfert de finală al competiţiei.

Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 83 de David Villa, care astfel s-a desprins din plutonul atacanţilor cu 4 goluri, conducând singur în clasamentul golgheterilor, cu 5 reuşite.

În semifinale, Spania va întâlni miercuri, 7 iulie, Germania, în timp ce cealaltă semifinală este programată marţi, între Olanda şi Uruguay.

Ultimul sfert de finală, unul hispanofon complet, de vreme ce până şi arbitrii au fost din ţări de limbă spaniolă, a fost dominat de prudenţă şi de organizare, până la pedanterie şi, pe alocuri, plictiseală. Numai că, în numai 2 minute, între min. 59 şi 61, cei 61.000 de spectatori şi, mai ales, cele două echipe aveau să treacă prin momente dramatice cât pentru un campionat.

Mai întâi, spaniolul Piquet l-a faultat în careu, în minutul 59, pe Cardozo, iar acesta a încălcat o lege nescrisă, dar şi neiertătoare a fotbalului, care spune că jucătorul faultat care obţine penalty nu-l execută. Astfel, Cardozo ratează, trăgând în portarul Casillas, deşi l-a putut vedea cum plonjează înainte.

Imediat, pe contraatac fundaşul central paraguayan Alaraz îl faultează în careu pe Villa. Execută Xabi Alonso, care marchează într-o primă fază, dar arbitrul guatemalez Batres cere repetarea loviturii, pentru că spaniolii intraseră puţin în careu înainte de execuţie.

La repetare, Xabi Alonso a ratat, astfel că pentru spanioli eliberarea a venit abia în minutul 83: Iniesta se lansează într-o nouă şarjă, pasează de data aceasta în centru, de unde Pedro şutează, în bară, golgheterul Villa urmăreşte, şutează la rândul lui, în bară, dar interioară, şi mingea se duce în plasa bravului portar Villar.

Spania, campioană europeană şi mare favorită continuă cursa, dar trebuie să sune gorna pentru deşteptarea cu adevărat a marilor vedete încă somnolente (Torres, Xabi Alonso, în primul rând), iar Paraguayul, o echipă de stil riguros şi jucători devotaţi iese cu fruntea sus dintr-un campionat mondial la al cărui succes au contribuit şi ei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata